DOC // Comisie de ANCHETĂ privind implicarea Fundației „Open Dialog” și Ludmilei Kozlowska în treburile interne ale R. Moldova și finanțarea ilegală a unor partide
Un grup de deputaţi ai fracţiunii Partidului Democrat au înregistrat un proiect de hotarâre prin care cer constituirea unei Comisii de anchetă, care urmează să elucideze „circumstanțele de fapt și de drept ale imixtiunii ilegale a Fundației „Open Dialog” și fondatoarea acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale R. Moldova și finanțării ilegale a unor partide politice”.
Proiectul de hotărâre este semnat de mai mulți deputați democrați, inclusiv Iurie Chiorescu, Violeta Ivanov, Angel Agachi, Anatolie Zagorodnîi, Sergiu Sârbu sau Valentina Buliga.
Proiectul de hotărâre mai prevede să fie audiate în Comisie toate părțile și persoanele implicate, iar în termen de 30 de zile va fi prezentat un raport cu privire la faptul dacă fundația respectivă, implicit Ludmila Kozlowska, s-a implicat în trebuirile interne ale R. Moldova și dacă unele partide au fost finanțate ilegal prin intermediul acesteia.
Autorii proiectului vor să se convingă dacă aceste fapte și acțiuni „atentează la suveranitatea și securitatea națională a țării”.
Amintim că, anterior, unii deputați din fracțiunea PD au solicitat instituțiilor de stat, inclusiv Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Comisiei Electorale Centrale să investigheze legăturile mai multor politicieni și partide de opoziție din R. Moldova, inclusiv din Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr” și Partidul Acțiune și Solidaritate, cu președinta fundației „Open Dialog”, Ludmila Kozlowska, care a fost expulzată recent din Polonia și UE, pentru că ar avea legături cu serviciile speciale din Rusia.
Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Liberal Democrat din R. Moldova au respins acuzațiile, menționând că nu au avut nicio treabă cu această fundație.
Venea din Slovacia și a vrut să intre în R. Moldova cu o armă nedeclarată, dar i-a fost confiscată la vamă
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
De la vulnerabilitate, la incluziune: Asociația PRODOCS oferă sprijin pentru copiii din centrele de plasament