DOC // Ilan Șor susține că are DOVEZI că președintele Dodon ar negocia ELIBERAREA lui Platon din închisoare. Documentele făcute PUBLICE de acesta
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a prezentat astăzi, în cadrul unei intervenții video, copia unui document care ar confirma că unii ex-funcționari ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au fost direct implicați în frauda bancară și în obținerea creditului de urgență, care a fost gestionat netransparent și, ulterior, fraudat. De asemenea, Șor a declarat și despre faptul că președintele Igor Dodon ar negocia eliberarea lui Veaceslav Platon, unul dintre autorii furtului miliardului.
Potrivit lui Șor, este vorba de copia demersului semnat de către fostul șef al unei direcții de la BNM, Ion Ropot, administratorul special al Băncii de Economii. Astfel, Ion Ropot solicita de la BNM suma de aproape 5,3 miliarde de lei pentru a fi utilizat la restituirea creanțelor băncii, fiind enumerate 12 poziții/scopuri în care urmau să fie direcționate fondurile respective. În intervenția sa, Șor a declarat că documentul semnat de Ropot datează cu 27 noiembrie 2014, zi în care el și acționari au fost înlăturați de la cele trei bănci fraudate – „Banca de Economii”, „Banca Socială” și „Unibank”.
„În aceeași zi, BNM a acordat primele 5,3 miliarde de lei din bugetul de stat, adică în ziua în care noi am fost înlăturați din cele trei bănci”, a declarat Ilan Șor, precizând că banii au fost cheltuiți la discreția lui Ropot, conform indicațiilor BNM.
„O bună parte din cele 5,3 mlrd. de lei a fost direcționată către patru bănci controlate de Veaceslav Platon”, a adăugat Șor.
Ilan Șor a mai declarat că săptămâna curentă în spațiul public au apărut documente, care demonstrează că toate creditele luate de firmele sau apropiații săi au fost rambursate până la ultimul bănuț. „După conferința mea de presă, unde am prezentat mai multe documente referitoare la furtul miliardului și a am dat soluții reale pentru returnarea banilor furați de către BNM, nimeni dintre autorități nu m-a contactat. Asta mă face să cred că statul nu este interesat nici de returnarea miliardului furat, nici ca eu să compar în instanță în ședințe publice”, a punctat Șor.
Sursa citată a subliniat că președintele Igor Dodon ar fi interesat în împiedicarea desfășurării anchetei pe dosarul furtului miliardului și că ar căuta soluții ca să-l elibereze pe Platon din detenție.
„Dețin informații că Dodon negociază eliberarea lui Platon”, a spus Șor.
Amintim că la 4 martie 2020, Ilan Șor, ex-președintele Consiliului de Administrație al BEM, a declarat că un rol decisiv în furtul miliardului l-au jucat fosta viceguvernatoare a BNM, Emma Tăbârță și fostul șef al departamentului de supraveghere specială al BNM, Ion Ropot, ultimul gestionând banii pe care BNM i-a alocat în calitate de credit de urgență.
Ilan Șor spunea la conferința de presă că frauda bancară a fost organizată de funcționari de la BNM în beneficiul lui Veaceslav Platon, proprietar pe atunci al altor bănci, care a urmărit astfel să-și instituie monopolul pe piața financiar-bancară. Tăbârță și Ropot ar fi jucat un rol decisiv în devalizarea sistemului bancar. Ilan Șor a mai declarat că, deși situația la cele trei bănci era atunci complicată, totuși nu era nevoie de intervenția financiară de 13,3 miliarde de lei. Acești bani au fost furați, ulterior, prin schemele lui Platon și puse în aplicare de funcționari de la BNM, menționa Șor.
A doua zi după conferința de presă a lui Ilan Șor din 4 martie, procurorii au descins la BNM și au operat o serie de rețineri. Au fost reținuți mai mulți foști sau actuali funcționari de la BNM, printre care Emma Tăbârță și Ion Ropot.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”