DOC // Fost angajat de la FISC, prins cu avere pe care NU o poate justifica legal
Veaceslav Pânzaru, fost inspector principal din cadrul Serviciului Fiscal de Stat (SFS), a cheltuit sute de mii de lei în plus față de veniturile obținute legal.
Autoritatea Națională de Integritate a verificat averea fostului funcționar și a familiei acestuia din perioada august 2016 – octombrie 2020, stabilind o diferență substanțială în mărime de peste 400 000 de lei.
Inspectorii de integritate au găsit mai multe tranzacții cu bunuri mobile și imobile efectuate de soții Pânzaru în această perioadă, iar proveniența unor resurse financiare nu a putut fi demonstrată.
Între veniturile obținute și cheltuielile realizate, pe de o parte, și averea dobândită de familie, pe de altă parte, era o diferență de 408 580 lei la data de 20 iunie 2017.
Fostul angajat al fiscului nu a vrut să ofere explicații inspectorilor de integritate, deși a văzut materialele dosarului de control, fiind asistat și de un avocat.
Inspectorul de integritate a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către fostul funcționar, iar cauza va fi transmisă în instanța de judecată cu solicitarea de a confisca averea nejustificată.
De asemenea, dacă actul de constatare va rămâne definitiv, Veaceslav Pânzaru riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioada de 3 ani.
ISW: ,,Rusia exploatează criza energetică din R. Moldova pentru a crea condiții care să justifice o viitoare agresiune"
Putin este pe cale să PIARDĂ ultimul instrument de șantaj energetic asupra R. Moldova. Recean: „Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune, vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES"
PREMIERĂ // Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizită istorică în Republica Moldova