DOC // Chironda revine în funcția de VICEPRIMAR al capitalei și-i cere lui Fadei Nagacevschi să-i elibereze biroul: „Să își caute alt spațiu pentru audierea operelor rock”. Ion Ceban i-a RĂSPUNS: „Nu avem cabinete libere”
Curtea de Apel Chișinău a suspendat executarea deciziei Consiliului Municipal Chișinău din 2 iulie 2021 cu privire la eliberarea lui Victor Chironda din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău. Astfel, până la emiterea unei decizii definitive a instanței, Chironda își păstrează funcția publică. La rândul său, primarul general al capitalei, Ion Ceban, susține că „nu sunt birouri libere” pentru subalternul său.
„Această decizie demonstrează că demiterea mea a fost o răfuială politică, iar încheierea judecătoarei Dodon de la judecătoria Râșcani a avut drept scop tergiversarea maximă a procesului. Din păcate, această încheiere a generat deja multe consecințe juridice grave. Deja este clar și evident că scopul primarului Ion Ceban a fost înlăturarea mea din procesul autorizării în construcții, în interesele mafiei imobiliare din care a devenit și el parte”, a menționat Chironda.
Acesta mai spune că actul absenței sale „nemotivate” de la serviciu ar fi fost falsificat, iar înlocuitorul său, viceprimarul Fadei Nagacevschi, ar face bine să elibereze biroul.
„Astăzi voi depune o cerere la primărie prin care voi solicita restabilirea în funcție, iar de luni mă voi prezenta la serviciu. O să îl rog pe Fadei Nagacevschi să îmi elibereze biroul și să își caute alt spațiu pentru audierea operelor rock”, a punctat Chironda.
La rândul său, primarul general al capitalei, Ion Ceban, susține că dânsul are tot dreptul să-și aleagă echipa, iar Chironda nu mai are loc în ea.
„Am văzut că cineva tare se cere în echipa mea. Votul de încredere l-am dat, votul de încredere l-am retras. Lucrez cu echipa pe care o aleg, deoarece am mandatul locuitorilor Chișinăului, iar eu le-am promis rezultate și pentru asta muncim. Cât ține de partea legală se vor expune juriștii. Pe partea logistică - birouri libere nu avem”, a conchis Ceban.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”