13:13:32 22.11.2024
Stiri

DOC // Ce se întâmplă cu DOSARELE DE REZONANȚĂ din R. Moldova pe timp de pandemie? Sunt vizați Plahotniuc, Iaralov, Sternioală, Druță, Chitoroagă, Platon, dar și cauza penală „Bahamas”

Politică 16.04.2020 10:53 Vizualizări3421 Autor: Ziarul National
DOC // Ce se întâmplă cu DOSARELE DE REZONANȚĂ din R. Moldova pe timp de pandemie? Sunt vizați Plahotniuc, Iaralov, Sternioală, Druță, Chitoroagă, Platon, dar și cauza penală „Bahamas”


Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, urmează să ofere informații despre o serie de dosare, în care sunt vizați Vlad Plahotniuc, Serghei Iaralov, Veaceslav Platon, dar și foști judecători sau procurori ca Ion Druță, Oleg Sternioală și Nicolae Chitoroagă. De asemenea, procurorul general trebuie să dea explicații și despre mersul anchetei în cauza penală „Bahamas”, privind finanțarea ilegală a PSRM din exterior. O interpelare în acest sens a fost adresată de parlamentarul Sergiu Litvinenco.

Potrivit deputatului, din cauza pandemiei COVID – 19, dosarele de rezonanță au trecut pe planul doi și nimeni nu mai știe la ce etapă se află examinarea acestora.

„În afară de lucrurile nefaste pe care le-a adus această pandemie COVID-19 și despre care cunoaștem cu toții, mai este un element despre care aproape că nu se mai vorbește. Mă refer la dosarele de rezonanță legate de corupția de la cel mai înalt nivel al puterii de stat, de încălcarea flagrantă a drepturilor omului și de furturile de miliarde din banii cetățenilor. Acestea au trecut parcă pe planul doi. Procurorul general nici nu se aude, nici nu se vede, de parcă a rezolvat deja toate fărădelegile comise de mai marii acestui stat și a mers la odihna binemeritată”, menționează Litvinenco.

Citește și: Toate DOCUMENTELE privind „finanțarea ilegală” PSRM și a campaniei prezidențiale din 2016 au ajuns la Procuratura Generală. Mingea este în terenul lui Stoianoglo: „Dosarul „Bahamas” - testul actului de justiție din partea procuraturii”

Astfel, parlamentarul a formulat o interpelare la adresa procurorului general, Alexandru Stoianoglo, prin care cere informații despre nouă cauze penale.

1). A fost sau nu adoptată vreo decizie de clasare/încetare/suspendare sau de expediere în instanța de judecată a cauzei penale referitoare la „dublele identități ale cetățeanului Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei”? Ce statut procesual în prezenta cauză au persoanele menționate, precum și alte persoane – factori de decizie – din cadrul SIS și Securitate și al Agenției Servicii Publice?

CITIȚI și DOC // Deputatul care s-a împrumutat cu jumătate de MILION de lei de la firma în care lucrează soția lui Dodon și a ASCUNS banii: „Să-i confere gradul de GENERAL de integritate”

2). A fost sau nu adoptată vreo decizie de clasare/încetare/suspendare sau de expediere în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a ex-judecătorilor Curții Supreme de Justiție Oleg Sternioală și Ion Druță? La ce etapă se află investigațiile?

3). A fost sau nu adoptată vreo decizie de clasare/încetare/suspendare sau de expediere în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a ex-procurorului-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă?

4). Are sau nu vreun statut procesual în cauza penală numită generic „Frauda bancară” cetățeanul Plahotniuc Vladimir?

5). La ce etapă de investigare se află cauza penală privind ilegalitățile comise la S.A. „Metalferos” și cine din persoanele care dețin sau au deținut funcții de demnitate publică sau alte persoane publice are vreun statut procesual? Este vizat în prezenta cauză cetățeanul Plahotniuc Vladimir?

6). A fost sau nu inițiată procedura de revizuire în cauza penală în care a fost condamnat irevocabil cetățeanul Platon Veaceslav? Dacă da, care au fost motivele și temeiurile procesuale de inițiere a acesteia?

7). La ce etapă de investigare se află cauza penală privind „interceptările ilegale” și care este motivul că până la moment Procuratura Generală nu a solicitat eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale în privința judecătorilor de instrucție care ilegal au autorizat măsurile speciale de investigații în privința mai multor activiști civici, persoane politice și jurnaliști?

8). La ce etapă de investigare se află cauza penală numită generic „Laundromatul rusesc” și care sunt persoanele vizate în aceasta? Au sau nu vreun statut procesual în prezenta cauză penală: Platon Veaceslav; Plahotniuc Vladimir; judecători și executori judecători judecătorești din R. Moldova?

9). La ce etapă de investigare se află cauza penală numită generic „Bahamas”, care vizează finanțarea ilegală din străinătate a PSRM? Are sau nu în prezenta cauză penală statutul procesual de bănuit/învinuit vreun deputat din Parlamentul R. Moldova? Totodată, în legătură cu declarațiile publice pe care le-ați făcut în spațiul public (precum că deputații vizați în prezenta cauză vor fi audiați inițial în calitate de „martor”), vă rog să-mi prezentați opinia Procuraturii Generale dacă audierea persoanelor vizate în calitate de martori nu va împiedica procesual eventuala tragere ulterioară a acestora la răspunderea penală ținând cont de prevederile art. 63 alin. (7) din Codul de procedură penală, care stipulează că „Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune se interzice”?

CITIȚI și DOC // DETALIUL care i-a dat de gol pe autorii „operațiunii Bahamas”, care vizează „FINANȚAREA ILEGALĂ” a PSRM din Federația Rusă

Deputatul promite că răspunsul oferit de Procuratura Generală va fi făcut public.

„Trebuie să fim vigilenți și să nu admitem ca hoții care au sărăcit această țară și au jecmănit acest popor să jubileze cât timp noi suntem preocupați de lupta cu pandemia și ceea ce urmează după finalizarea ei. Fiecare trebuie să răspundă conform legii și pe măsura faptelor comise”, a conchis Litvinenco.






Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md