DOC // Avocații lui Ilan Șor cer amânarea ședinței de astăzi. „Avem două ședințe de judecată la aceeași oră”
Avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, a solicitat amânarea ședinței de judecată în care este vizat clientul său. Aceasta este programată pentru astăzi, la ora 14:30, la Curtea de Apel.
Potrivit lui Aureliu Colenco, tot pentru astăzi, la aceeași oră, a fost stabilită o altă cauză privind revocarea aplicării măsurii preventive a unui alt client.
„Ținând cont de faptul că, prioritar, sunt examinate cauzele privind aplicarea măsurilor cu caracter de constrângere, nu vom fi disponibili de a fi prezenți la ședința numită pe azi. Totodată, următoarea ședința pe cauza este numită pentru data de 20 februarie 2023. În acest sens, informarea privind indisponibilitatea prezentării le-a fost remisă deja magistraților de la Curtea de Apel, care examinează cauza, și de către colegul nostru din Marea Britanie, avocatul Shaul Brazil. El nu este autorizat să îl reprezinte pe domnul Ilan Șor în instanțele din Moldova, fără a fi asistat de avocat local”, a explicat avocatul Aureliu Colenco într-o postare pe Facebook.
Colenco a subliniat că mizează pe înțelegerea judecătorului a circumstanțelor care au intervenit fără voința apărătorilor și așteaptă o decizie care să asigure un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor omului.
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați