DOC // ARGUMENTELE Curții Constituționale: „Tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție”

CITIȚI și VIDEO, PROTESTE // Curtea Constituțională examinează sesizările pivind controlul constituționalității Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova. Țîcu: „Un atentat la independența și suveranitatea R. Moldova”

În decizia Curții Constituționale se arată că „limba maternă a cel puțin 77,86 % din cetățenii R. Moldova este limba română, limba rusă este limba maternă a cel puțin 9,39 % din cetățenii R. Moldova”, iar „tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție”.

„Curtea reține că prevederile articolului 13 din Constituție recunosc doar o singură limbă de stat și nu conțin sintagma „limbă de comunicare interetnică”. Statutul constituțional al limbii de stat tocmai implică funcția limbii de stat de a fi limba de comunicare între toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, sunt și prevederile articolului 10 alin. (1) din Constituție, conform cărora statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii de stat. (...) Prin Legea contestată, limba rusă beneficiază de un asemenea tratament preferențial indiferent de numărul membrilor minorităților etnice care o utilizează în raioanele țării. Persoanele au de ales, în marea majoritate a cazurilor, între limba română și limba rusă. Acest fapt presupune, practic, că limba română nu va putea să-și îndeplinească funcția de limbă de stat. Curtea a reținut că articolul 13 din Constituția Republicii Moldova nu autorizează o asemenea opțiune. Acordându-i limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române, Legea contestată diminuează forța integratoare a limbii oficiale”, argumentează Curtea Constituțională.

Ziarul NAȚIONAL publică mai jos argumentele invocate de Curtea Constituțională la exercitarea controluluia asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova:

Joi, 21 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 4 pentru controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (sesizările nr. 207a/2020 și nr. 213a/2020).

Circumstanțele cauzei

La originea cauzei se află două sesizări depuse de către dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Autorii sesizărilor au solicitat Curții să verifice constituționalitatea Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Analiza Curții

Curtea și-a început analiza, verificând conformitatea Legii contestate cu articolul 13 din Constituție.

Potrivit articolului 13 alin. (1) din Constituție, în interpretarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Consacrarea constituțională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului. Cel de-al doilea alineat al aceluiași articol prevede că statul recunoaște şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Menționarea limbii ruse are, în acest text constituțional, un caracter exemplificativ și nu îi conferă limbii ruse, în Republica Moldova, un statut deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul țării (ucraineană, găgăuză, bulgară, romani etc.) Alineatul (4) al articolului 13 din Constituție prevede că modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică. Din acest alineat se poate deduce existența unei obligații pozitive a Parlamentului de a reglementa prin lege organică modul de funcționare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, marja discreționară a Parlamentului este limitată de prevederile constituționale.

Din prevederile articolului 13 din Constituție se poate deduce că acesta recunoaște și protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat și (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea și funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării.

Curtea a notat că Preambulul Constituției Republicii Moldova stabilește, inter alia, ca obiectiv realizarea intereselor cetăţenilor de altă origine etnică, care fac parte din poporul Republicii Moldova, iar articolul 10 alin. (2) din Constituție îi impune statului să recunoască și să garanteze inclusiv dreptul tuturor cetățenilor Republicii Moldova la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice.

În scopul soluționării sesizărilor, Curtea a utilizat datele statistice colectate la Recensământul populației din 2014 referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial. Curtea a reținut că obligația impusă statului prin articolul 13 alin. (2) din Constituție de a recunoaște și proteja dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării are în vedere limbile materne ale cetățenilor ei, nu limbile vorbite de obicei de cetățeni.

Așadar, potrivit datelor privind structura populației după limba maternă obținute la Recensământul din 2014, dintr-un total al populației de 2 804 801 de cetățeni, dintre care 2 723 315 au declarat care este limba lor maternă, 1 544 726 au ca limbă maternă moldoveneasca, 639 339 – româna, 107 252 – ucraineana, 263 523 – rusa, 114 532 – găgăuza, 41 756 – bulgara, 7 574 – romani și 4613 – alte limbi. Pornind de la premisa că glotonimul „română” include termenul „moldovenească”, în Republica Moldova limba română este limba maternă a 2 184 065 de cetățeni. În date procentuale, limba maternă a cel puțin 77,86 % din cetățenii Republicii Moldova este limba română. Limba rusă este limba maternă a cel puțin 9,39 % din cetățenii Republicii Moldova, limba găgăuză este limba maternă a cel puțin 4,08 % din cetățeni, limba ucraineană este limba maternă a cel puțin 3,82 % din cetățeni, iar limba bulgară este limba maternă a cel puțin 1,48 % din cetățeni.

Curtea a notat și datele referitoare la structura populației după limbile materne română, ucraineană și rusă, în profil teritorial, obținute la Recensământul din 2014. Astfel, dintr-un număr de cetățeni de 2 723 315 care au declarat care este limba lor maternă, ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane. În afară de aceste raioane, diferența dintre ponderile limbii ruse și a celei ucrainene nu este mai mare de 2 % în 15 raioane din cele 32.

Curtea a analizat Legea contestată, în baza articolului 13 din Constituție, în special din perspectiva a două chestiuni: (a) existența unui echilibru între limba română, limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, limbă a unei minorități etnice; și (b) poziția legală a altor limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova, având în vedere garanțiile constituționale.

Curtea a reținut că scopul urmărit prin reglementarea articolelor 10 și 13 în Constituție se explică prin necesitatea de a garanta identitatea și unitatea poporului Republicii Moldova. Limba de stat este considerată, sub acest aspect, ca având o valoare constituțională, de simbol al unității poporului, fiind parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova.

Curtea a notat că protecția și instituirea unei limbi de stat urmărește să răspundă nevoii identitare a majorității cetățenilor statului și urmărește stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părți ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului. Protecția și promovarea limbii oficiale a statului mai urmărește realizarea coeziunii sociale și integrarea minorităților etnice. Fiecare cetățean care locuiește pe teritoriul țării și tinde să se integreze în societate, să participe eficient la procesele democratice ale statului, să beneficieze de oportunitățile pe care le acordă statul Republica Moldova are nevoie de cunoașterea limbii de stat. În acest context, Comisia de la Veneția a subliniat că este legitim și lăudabil ca statele să promoveze consolidarea limbii de stat, stăpânirea acesteia de către toți cetățenii și adoptarea de măsuri pentru promovarea învățării de către toți, astfel încât să corecteze inegalitățile existente și să faciliteze integrarea efectivă în societate a persoanelor aparținând minorităților naționale.

În același timp, Curtea a reținut că interesul protecției și al promovării limbii de stat trebuie pus în balanță cu interesul recunoașterii și protejării drepturilor lingvistice ale cetățenilor care aparțin minorităților etnice.

Curtea a observat că articolul 2 al Legii îi conferă limbii ruse un statut privilegiat față de alte limbi ale minorităților etnice în Republica Moldova, statut care nu decurge din Constituție. Există raioane (e.g. Briceni, Drochia, Edineț, Fălești, Glodeni, Hâncești, Ocnița, Râșcani, Șoldănești) în care limba ucraineană, de exemplu, are o pondere mai mare decât limba rusă. Se poate observa că în unele raioane limba rusă are o pondere mică, de nici 3 % (e.g. Cantemir, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Strășeni, Șoldănești, Telenești). Cu toate acestea, fiind ridicată la nivel de limbă de comunicare interetnică, limba rusă, limbă a unei minorități etnice, dobândește alături de limba română un statut cvasioficial. De asemenea, unele articole din Legea contestată subliniază rolul dominant al limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova în raport cu limbile altor minorități etnice, fără să distingă între raionale în care ponderea ei este neînsemnată și raioanele în care ponderea ei este semnificativă, pentru a fi instituite obligații legale atât de stricte.

Curtea reține că prevederile articolului 13 din Constituție recunosc doar o singură limbă de stat și nu conțin sintagma „limbă de comunicare interetnică”. Statutul constituțional al limbii de stat tocmai implică funcția limbii de stat de a fi limba de comunicare între toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, sunt și prevederile articolului 10 alin. (1) din Constituție, conform cărora statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii de stat. Acest statut se observă din articolul 2 alin. (2) din Lege, care menționează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la același nivel cu limba de stat.

Prin Legea contestată, limba rusă beneficiază de un asemenea tratament preferențial indiferent de numărul membrilor minorităților etnice care o utilizează în raioanele țării. Persoanele au de ales, în marea majoritate a cazurilor, între limba română și limba rusă. Acest fapt presupune, practic, că limba română nu va putea să-și îndeplinească funcția de limbă de stat. Curtea a reținut că articolul 13 din Constituția Republicii Moldova nu autorizează o asemenea opțiune. Acordându-i limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române, Legea contestată diminuează forța integratoare a limbii oficiale.

Tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție. Acest tratament nu este conform cu principiile enunțate de Preambulul Constituției și face ca prescripția articolului 10 alin. (2) din Constituție să fie golită de substanță în privința celorlalte minorități etnice care vorbesc o altă limbă decât limba rusă.

Legea contestată nu conține o politică lingvistică stabilă, sustenabilă și clar definită din perspectiva exigențelor constituționale. Lipsa unei asemenea politici prejudiciază interesele societății și face ca Parlamentul să nu-și respecte obligația pozitivă care decurge din articolul 13 alin. (4) din Constituție, legislativul nereușind să rezolve una dintre marile provocări existente în viața politico-socială din Republica Moldova, prin prisma principiilor constituționale. Prin urmare, Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova contravine articolului 13 din Constituție.

Curtea a reținut că în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate autoritățile statului vor trebui să aloce mijloace financiare suplimentare, care, în prezent, nu au fost estimate, e.g. pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice, pentru traducerea denumirilor instituțiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităților publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucțiunilor, precum și a oricărei alte informații vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova, pentru instruirea funcționarilor în sensul cunoașterii limbii ruse, pentru angajarea și remunerarea traducătorilor etc. În conformitate cu prevederile articolului 131 alineatele (4) și (6) din Constituție, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern și nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

În jurisprudența sa, Curtea a constatat că adoptarea unei legi cu impact bugetar în lipsa avizului Guvernului conduce la încălcarea procedurii prevăzute de articolul 131 alin. (4) și a articolului 6 din Constituție, care obligă autoritățile statului să-și exercite atribuțiile în limitele rigorilor stabilite de Constituție.

Curtea a notat că la secțiunea rezervată avizului Guvernului de pe site-ul Parlamentului, la proiectul de lege care a precedat Legea contestată, nu există anexat niciun document. Nici în Nota informativă la proiectul de lege în discuție nu este indicată vreo sursă de finanțare pentru implementarea Legii, dar, dimpotrivă, se menționează că „în general, implementarea actului legislativ adoptat nu urmează să implice cheltuieli financiare la nivel organizatoric decât cele prevăzute în buget”.

Sub acest aspect, Curtea a constatat încălcarea articolelor 6 și 131 aliniatele (4) și (6) din Constituție. Astfel, Curtea a fost scutită să analizeze în continuare respectarea procedurii adoptării Legii contestate în baza articolelor 1 alin. (3), 64 și 73 din Constituție, invocate de autorii sesizării.

Hotărârea Curții:

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis sesizările depuse de dl Octavian Țîcu, dl Dinu Plîngău și dna Maria Ciobanu, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Curtea a declarat neconstituțională Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.