DOC // Alexandr Stoianolgo, vecin cu Ilan Șor de 20 de ani: Când era procuror general, spunea despre Șor că e „liderul unui grup criminal organizat”. Astăzi a schimbat macazul - „nu este corect ca Șor să fie numit așa”
Ilan Șor și Alexandr Stoianoglo au fost, pe parcursul a cel puțin 20 de ani, vecini, având apartamente în același bloc din sectorul Râșcani al capitalei.
Locuințele lor se aflau la o distanță de doar opt apartamente unul de celălalt, sugerând o proximitate ce ar fi putut influența relațiile lor sociale sau profesionale în acea perioadă, scrie Deschide.MD.
Cu mai mulți ani în urmă, pe popularul site de descărcări Torrents.md au fost publicate date despre proprietarii de locuințe din capitală. În acea listă au apărut și locatarii blocului de pe strada Florica Nița 7/1.
Astfel, printre cei care au locuit acolo se numără actualul candidat la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, și fugarul penal Ilan Șor, care, la indicația Kremlinului, încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova.
Deschide.md scrie că Alexandr Stoianoglo a procurat apartamentul cu suprafața de 161 de metri pătrați în 2001, anul în care accede în funcția de adjunct al procurorului general. Cu doi ani mai târziu, acesta este înregistrat la Cadastru. Cuplul Stoianoglo locuiește și în prezent în blocul respectiv.
Cât privește Ilan Șor, acesta procură apartamentul cu suprafața de 158 de metri pătrați cu un an mai devreme, în 2000. Apartamentul de pe strada Florica Niță este indicat și în declarațiile de avere ale lui Șor în perioada anilor 2015-2021, când acesta deținea diverse funcții publice, precum cea de primar de Orhei sau deputat în Parlament.
Blocul în care cei doi dețin apartamente este unul select, cu două bariere auto la intrare și pază.
Deschide.MD a încercat să obțină mai multe detalii de la Alexandr Stoianoglo, însă acesta a respins apelurile reporterilor.
Pe 18 octombrie, cu doar două zile înainte de alegerile prezidențiale din R. Moldova, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Stoianoglo este candidatul din umbră al lui Șor. Mai exact, reprezentanții blocului „Victorie”, în spatele căruia se află fugarul penal, au fost anunțați în chat-urile de pe Telegram că anume Stoianoglo urmează a fi susținut în cadrul scrutinului.
Ulterior, pe rețelele de socializare a apărut și o secvență audio cu o presupusă înregistrare trimisă de Ilan Șor rețelei sale din R. Moldova, în care acesta îndeamnă oamenii săi să-l voteze pentru Stoianoglo și să spună „NU” la referendum. La scurt timp, Șor a venit cu o replică, menționând că screenshot-ul de pe Telegram și mesajul audio sunt un fake.
Jurnalistul Alexandru Cozer a remarcat o schimbare spectaculoasă de retorică a lui Alexandr Stoianoglo în raport cu figarul Ilan Șor.
„Din funcția pe care o aveați, de la tribuna Parlamentului, ați spus-o cu subiect și predicat, în 2021, ca Șor este liderul unui grup criminal organizat. I-ați ridicat imunitatea de mai multe ori și lui, și membrilor grupării sale criminale, ca acum două săptămâni, într-un interviu, să spuneți că nu e corect să fie numit așa. Iar apoi chiar I-ați lăudat calitățile umane, pentru că-l cunoașteți foarte bine și ați fost 20 de ani vecini de scară. Ce calități umane poate avea, domnule Stoianoglo, un individ care a furat și sărăcit acest stat în zeci de cazuri? Care acum lucrează deschis în slujba unui stat ce a declanșat cel mai mare război din ultimii 80 de ani și care vrea să pună Moldova pe tavă statului agresor?”, sunt întrebările pe care i le-a adresat jurnalistul lui Alexandr Stoianoglo.
Ultima tentativă a lui Putin de a ÎNGENUNCHEA R. Moldova: ,,În această zi sfântă de Crăciun, imperiul răului, condus de Putin, a atacat Ucraina cu 70 de rachete și 100 de drone. El vrea ca și moldovenii să înghețe și să stea în întuneric"
Maia Sandu CONDAMNĂ bombardamentele lui Putin asupra Ucrainei și violarea spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele rusești. ,,În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea"
Rusia terorizează Ucraina cu un atac aerian masiv, în dimineața de Crăciun. Rachetele lui Putin au violat din nou spațiul aerian al R. Moldova