02:06:54 23.11.2024
Stiri

Dmitri Rogozin: România este o marionetă a SUA. Avionul lui Meleşcanu a evitat o escală în Rusia

Actualitate 30.07.2017 19:01 Vizualizări6855 Autor: Ziarul National


Dmitri Rogozin: România este o marionetă a SUA. Avionul lui Meleşcanu a evitat o escală în Rusia Sursa: ziare.com

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, a denunţat din nou interdicţia aeriană, acuzând România că este „o marionetă a SUA” iar deputaţi ruşi cer restricţii pentru curse aeriene române.

În plus, Rogozin susţine că avionul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, a evitat o escală în Moscova.

Într-un interviu acordat postului Rossia 24, Rogozin a vorbit iar despre interdicţia privind tranzitarea spaţiului aerian al României de către avionul său şi decizia Chişinăului de a opri intrarea în Republica Moldova a unor cetăţeni ruşi.

„Consider că aici sunt implicate mai multe părţi... Este vorba în primul rând de grupul mafiot care se află în spatele guvernării din R. Moldova şi care este conştient de faptul că are acum probleme cu legea - pentru ei era important să fie de aceeaşi parte a baricadei cu Occidentul. Ei au pus la cale provocările împotriva artiştilor noştri, împotriva trupelor de menţinere a păcii”, a declarat Dmitri Rogozin, potrivit ediţiei moldovene a agenţiei Sputnik.

Mai mulţi cetăţeni ruşi, inclusiv artişti şi un parlamentar, au fost opriţi joi să între în Republica Moldova, situaţie care a atras critici vehemente din partea preşedintelui prorus Igor Dodon şi a vicepremierului Rusiei, Dmitri Rogozin, care a catalogat situaţia drept „ruşinoasă”.

Deputatul rus Pavel Sperov şi un grup de artişti care urmau să meargă în regiunea separatistă moldoveană Transnistria pentru festivităţi organizate la 25 de ani de la începerea operaţiunii ruse de menţinere a păcii au fost opriţi joi pe Aeroportul din Chişinău şi au plecat înapoi în Rusia.

Rogozin a continuat în interviul pentru Rossia 24 cu noi acuzaţii la adresa României.

„Pe de altă parte, este România, care a devenit acum în mod evident o marionetă a SUA şi care, contrar simţului realităţii şi intereselor sale de securitate, a amplasat pe teritoriul său sistemul de apărare antirachetă”, a adăugat Dmitri Rogozin.

În acelaşi timp, Dmitri Rogozin a declarat că, pe fondul tensiunilor bilaterale, avionul ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, a evitat o escală în Rusia.

„Avionul ministrului urma să facă escală în Moscova, dar a ales o altă rută”, a dezvăluit Dmitri Rogozin, fără a oferi însă detalii despre acest incident.

Nici din partea Ministerului român de Externe nu există o reacţie până în acest moment, însă pe site-ul instituţiei se poate observa că Meleşcanu tocmai a efectuat o vizită în Kazahstan.

Sursa: ziare.com

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md