Discursul SUPERB ținut de „doctorul” Roger Federer face înconjurul internetului: „Iată 3 lecții pentru viață, prima m-a scos din sărite”

Elvețianul Roger Federer, câștigător de 20 de turnee de Grand Slam - retras în 2022, a ținut luni un discurs de absolvire la Universitatea Dartmouth din New Hampshire, Statele Unite.

Îmbrăcat într-o togă neagră, cu guler alb, specifică titlului de „doctor” în studii umaniste, Roger Federer a vorbit timp de 25 de minute.

A început amuzat, cu autoironie, glumind despre noul său titlu - „cel mai dificil din carieră” - și despre cât de mult îi place iarba, precum și despre ploaia măruntă „ca la Wimbledon”, după care a devenit mai grav și a explicat, punct cu punct, ce sfaturi de viață le-ar da tinerilor absolvenți.

Discursul integral al lui Roger Federer:

„Mulțumesc tuturor, mă bucur foarte mult să vă văd!

Și salutări promoției 2024. Este atât de incitant. Este ... o experiență incredibilă să fiu aici cu voi. Și sunt atât de încântat să mă alătur vouă astăzi. Serios, nu aveți idee cât de entuziasmat sunt.

Țineți minte, aceasta este a doua oară când am pus vreodată piciorul într-un campus universitar. A doua oară vreodată. Dar, dintr-un motiv oarecare, îmi oferiți un doctorat.

Am venit aici doar să țin un discurs, dar plec acasă în calitate de doctorul Roger. Este un bonus destul de frumos. Deci, doctor Roger, acesta trebuie să fie cea mai neașteptată victorie a mea vreodată. Mulțumesc!

Președinte Beilock, Consiliul de Administrație, membrii facultății — vă mulțumesc pentru această onoare.

Sunt foarte recunoscător. Și voi face tot posibilul să nu mă încurc. Sunt un pic înafara zonei mele de confort astăzi.

Acesta nu este mediul meu obișnuit, iar acestea nu sunt hainele mele obișnuite.

Așa vă îmbrăcați în fiecare zi la Dartmouth? În robă este foarte greu să te miști. Țineți minte, am purtat aproape numai tricouri în ultimii 35 de ani. Nu sunt o persoană care ține multe discursuri de acest timp. Poate sunt cel mai nepotrivit.

Dar un discurs important a fost atunci când am început în echipa națională elvețiană. Aveam doar 17 ani. Și aveam atâtea emoții, că nu am putut spune mai mult de patru cuvinte. „Fericit că sunt aici”.

Ei bine, iată-ne aici, 25 de ani mai târziu, și tot simt un pic de emoție. Dar, acum am mai mult de patru cuvinte să vă spun, începând cu: sunt fericit să fiu aici. Bucuros să fiu cu voi aici pe iarbă.

După cum probabil ați auzit, iarba este suprafața mea preferată. Marele verde.

Și am încă un motiv pentru care sunt azi aici. Și pot rezuma totul în două cuvinte. Beer pong (nr. aruncatul unei bile pe o masă de tenis pentru a nimeri în câteva pahare). Sau pong, cum îl numiți voi. Și cred că puteți numiți jocul cum doriți.

Mi s-a spus că Dartmouth a inventat acest sport. Stai, este pong un sport? Este. Sau este.. calea vieții? Oricum ar fi, Dartmouth este Wimbledon-ul pong-ului, și chiar este. Și mai și plouă ca la Wimbledon. Deci sunt bucuros să lucrez la loviturile mele cu unii dintre voi în ultimele zile. De fapt, mă gândesc să devin profesionist, dar știu că la Dartmouth există mai mult decât pong.

Am petrecut multe zile frumoase aici și ați făcut ca Hanover să se simtă ca acasă. Munții de aici sunt exact ca Alpii elvețieni, doar că mai mici. Dar îmi place foarte mult aici.

Am avut ocazia să joc câteva mingi cu copiii mei la Boss Tennis Center. Ieri am fost la Waccom. Am avut ocazia să urc pe Turnul Baker. Am avut o priveliște fabuloasă și am dus copiii să vădă cărțile Doctorului Seuss la bibliotecă și, desigur, am mâncat și câțiva biscuiți de ciocolată de la FoCo. Și am mâncat un sandviș cu pui de la EBA's de la Lou’s.

Le-am făcut pe toate! Dar este încă un motiv bun pentru care sunt aici. Tony G, promoția din 2024. Putem aplauda acum.

Tony Godsick este partenerul meu de afaceri, agentul meu de mult timp și unul dintre cei mai apropiați prieteni ai mei, și cel mai important... tatăl mândru al Isabellei, promoția 2024.

Iar acum Bella, acum știu cât de special este acest loc. Și cât de loiali sunteți unul față de celălalt, și cât de obsedați sunteți de această culoare verde.

Am fost cu familia lor, inclusiv cu Mary Joe și Nico, în ziua în care Bella a fost acceptată la Dartmouth. Îmi amintesc că era incredibil de fericită. Am văzut un zâmbet și un nivel de entuziasmare pe fața ei pe care nu le-am mai văzut niciodată înainte. Dar am ajuns aici....și, de fapt, toată lumea zâmbește așa. Pot vedea cât de mândru sunteți de acest loc și de acest moment. Ați lucrat foarte mult ca să ajungeți aici. Am un respect imens pentru voi toți, pentru ceea ce ați realizat. Și pentru familiile, prietenii și prietenii de familie care v-au ajutat să realizați acest lucru.

Să dăm niște aplauze mari.

Sunt și mai impresionat de voi deoarece am părăsit școala la vârsta de 16 ani pentru a juca tenis toată ziua, așa că nu am mers niciodată la colegiu, dar am absolvit recent, am absolvit la tenis.

Știu că cuvântul este retragere. Roger Federer s-a retras din tenis, dar retragerea este un cuvânt prea dur. Corect. Nu ai spune că te-ai retras de la colegiu, nu-i așa? Sună teribil. Ca și voi, am terminat un lucru mare și trec la următorul.

La fel ca și voi, încerc să îmi dau seama care este. Absolvenți, simt durerea voastră.

Înțeleg cum este când oamenii tot întreabă care este planul tău pentru restul vieții tale.

Acum mă întreabă pe mine, că nu mai sunt jucător profesionist de tenis: ce o să faci în continuare?

Nu știu. Și este bine să nu știu. Deci ce fac cu timpul meu? Sunt un tată în primul rând, deci cred că o să îmi duc copiii la școală. Joc șah online cu străinii. Fac curățenie în casă. Acum, pe bune, iubesc viața de absolvent de tenis.

Am absolvit la tenis în 2022 și și voi absolviți academia în 2024.

Deci am un avantaj în a răspunde la întrebările despre ce urmează.

Astăzi vreau să împărtășesc câteva lecții pe care m-am bazat în această tranziție. Haideți să le numim, lecții de tenis. Sper să fie utile în toată lumea. Chiar și dincolo de Dartmouth.

Prima lecție: Succesul fără efort este un mit!

Serios vă spun, vorbesc din perspectiva cuiva care a auzit această expresie. Oamenii care nu au depus efort au spus că nu am depus efort în jocurile mele. De cele mai multe ori o spuneau ca un compliment, dar obișnuia să mă frustreze. Spuneau că abia ce a transpirat pe teren ... Adevărul este că am muncit foarte mult, pentru a părea ușor. Am petrecut ani întregi plângând, înjurând, aruncând racheta... înainte să învăț să rămân calm.

S-a întâmplat la Turneul Italian când un adversar a pus public la îndoială disciplina mea mentală. Adevărata mea chemare la tenis a venit devreme în cariera mea, când un adversar a zis: «Roger va fi favoritul pentru primele două ore, iar apoi eu voi deveni favoritul». Nu am înțeles la început, dar în cele din urmă mi-am dat seama ce încerca să spună.

Toată lumea poate juca bine primele două ore. Atunci ești în formă, ești rapid, ești concentrat. Abia după două ore, picioarele încep să cedeze, mintea începe să rătăcească și disciplina începe să dispară. Acel citat m-a făcut să înțeleg că am atât de mult de muncă înainte și că sunt gata să merg în această călătorie, am înțeles.

Părinții mei, antrenorii mei, antrenorul meu de fitness, toți mă arătau cu degetul și acum până și rivalii mei începeau să o facă. Deci mulțumesc! Sunt etern recunoscător pentru ceea ce ați făcut, pentru că m-ați determinat să lucrez mai mult.

Așadar am început să mă antrenez mai mult. Chiar foarte mult. Dar apoi am realizat că cea mai mare realizare este, într-adevăr, să câștigi fără efort. Am obținut această reputație pentru că încălzirile mele la turnee erau atât de relaxate încât oamenii nu credeau că m-am antrenat intens. Dar nimeni nu vedea cât efort am pus în antrenamentele de dinaintea turneelor.

Poate ați văzut o poveste asemănătoare la Dartmouth. Câți dintre voi ați simțit că colegii voștrii obțineau note bune una după alta, fără ca măcar să își dea silința, în timp ce voi învățați din greu nopțile. Stăteați numai pe cafea sau plângeați încet într-un colț din bibliotecă?

Să sperăm, că la fel ca mine, veți învăța că efortul este important. Nu am ajuns unde sunt acum numai pentru că am talent. Am ajuns aici fiindcă am vrut să îmi bat adversarii. Am crezut în mine. Dar încrederea în tine trebuie câștigată.

A fost un moment în când încrederea în mine a început să prindă aripi. Eram la Turneul Campionilor, unde se califică doar cei mai buni opt jucători din lume și i-am învins pe unii dintre cei mai buni adversari, pe care îi admiram foarte mult, lovind direct în punctele lor forte.

Înainte, aș fi fugit de punctele lor forte. Dacă un tip avea un forehand puternic, încercam să lovesc la backhand-ul lui. Dar acum atacat direct pe forehand. Am încercat să-i înving de pe linia de fund pe cei care sunt buni pe linia de fund. Am încercat să-i înving pe atacatori prin atac. Am încercat să-i înving pe cei care atacă de la plasă tot de la plasă.

Mi-am asumat această decizie. De ce am făcut-o? Pentru a amplifica jocul meu și pentru a-mi extinde opțiunile și îți trebuie foarte multă putere ca să faci asta.

Deci, dacă unul dintre cei din fața ta cedează, tu mai ai ceva rămas. Când jocul tău funcționează așa de bine.

Victoria este relativ ușoară. Apoi sunt zile când te simți la pământ. Te dor spatele, genunchiul. Am pățit-o.

Ți se poate întâmpla să fii un pic bolnav, dar tot găsești o modalitate de a câștiga. Iar acestea sunt victoriile de care chiar ești mândru. Deoarece dovedești că poți câștiga nu doar când ești în formă maximă, dar chiar și atunci când nu ești.

Da, talentul chiar contează. Nu o stau aici să vă zic că nu contează. Dar talentul are o definiție largă.

Mare parte din timp nu e vorba doar despre ceva special. Este vorba despre tenacitate.

În tenis, un forehand excelent cu o rachetă de top se poate numi talent. Dar în tenis, la fel ca în viață, disciplina este, de asemenea, un talent, la fel ca și răbdarea. Să ai încredere în tine este un talent. Progresul. Iubirea față de progres este talent. Felul în care ai grijă de viața ta, de tine.

Acestea pot fi numite talente. Unii oameni sunt născuți cu ele. Dar toată lumea trebuie să lucreze la ele.

De acum înainte, unii oameni vor presupune că pentru că ați absolvit la Dartmouth, totul va fi ușor. Dar știți ceva? creadă asta atâta timp cât voi nu o credeți.

Lecția doi. Este doar un punct. Permiteți-mi să explic

Poți să muncești mai mult decât credeai că este posibil și totuși să pierzi. Mi s-a întâmplat de multe ori. Tenisul e brutal.

Nu există scăpare de faptul că fiecare turneu se termină în același fel. Un jucător primește un trofeu, în timp ce orice alt jucător urcă din nou într-un avion, se uită pe fereastră și se gândește: cum am putut rata lovitura aceea?

Imaginați-vă dacă astăzi că doar unul dintre voi primește o diplomă. Felicitări, absolvent al acestui an! Hai să îl felicităm. Restul dintre voi.. celelate persoane, succes pentru data viitoare! Deci unii au încercat să nu piardă, dar tot au pierdut. Câteodată de foarte multe ori.

Pentru mine, unul dintre cele mai mari momente a fost finala de la Wimbledon din 2008. Eu versus Nadal.

Unii îi spun unul dintre cel mai mare meci al timpurilor. OK, tot respectul pentru Rafa, dar cred că ar fi fost mult mult mai bine dacă eu aș fi câștigat acel meci ... Pierderea finalei de la Wimbledon a fost o mare problemă. Pentru că victoria la Wimbledon este totul în tenis. Desigur, cu excepția câștigării titlului de la Dartmouth Masters în pong, vara sophomore.

Vreau să spun, am avut ocazia să joc în unele locuri uimitoare din întreaga lume, dar atunci când ai ocazia să intri pe Terenul Central la Wimbledon, catedrala tenisului, iar apoi termini din postura de campion, simți magnitudinea momentului și nu există nimic similar.

În 2008, am încercat să obțin un record de șase titluri consecutive. Jucam pentru istorie. Nu voi trece prin meci, punct cu punct. Dacă am face asta, am fi aici ore întregi, aproape cinci ore pentru a fi exact.

Au fost întârzieri din cauza ploii.

Soarele apune...și Rafa a câștigat deja două seturi. Am câștigat următoarele două seturi în tiebreak-uri și ne-am găsit la șapte egal în al cincilea set. Înteleg de ce oamenii se concentrează la final. În ultimul minut. Era atât de întuneric încât abia puteam vedea varul pe iarbă, dar privind înapoi, simt că am pierdut încă de la primul punct din meci.

M-am uitat peste fileu și am văzut un tip care, doar cu câteva săptămâni înainte, m-a învins în 3 seturi scurte la French Open.

Și m-am gândit acest tip este poate mai emoționat decât sunt eu. Mi-a luat până în al treilea set să îmi spun: hei, prietene, ești campionul în funcție de cinci ori! Știi cum să faci asta. Dar a venit prea târziu, și Rafa a câștigat. Și a fost meritat.

Unele înfrângeri dor mai mult decât altele. Știam că nu voi mai avea o altă șansă pentru șase titluri la rând. Am pierdut la Wimbledon, am pierdut clasamentul numărul unu și brusc oamenii au spus că „a avut o perioadă foarte bună. A venit timpul pentru o schimbare de gardă?”

Dar știam ce trebuie să fac,să continui să lucrez și să continui să concurez. În tenis, perfecțiunea este imposibilă. Din cele 1526 de meciuri la simplu pe care le-am jucat în cariera mea, am câștigat aproape 80%. Acum, am o întrebare pentru voi. Ce procentaj din puncte crezi că am câștigat în acele meciuri? Doar 54%.

Cu alte cuvinte, chiar și jucătorii de top câștigă ci puțin mai mult de jumătate dintre punctele pe care le joacă.

Când pierzi, fiecare al doilea punct în medie, înveți să nu rămâi fixat pe fiecare lovitură. Înveți să gândești: bine, am făcut dublă greșeală. Este doar un punct. Ok, am venit la fileu și am fost depășit din nou. Este doar un punct. Chiar și o lovitură de senzație, cum ar fi o lovitură pe deasupra capului, care ajunge pe primele 10 lovituri de pe ESPN. Și aceasta este doar un punct.

Și tot asta, este doar un punct. Asta vă spun. Atunci când joci un punct, este cel mai important lucru din lume. Și este..

Dar când s-a dus acel punct, rămâne în trecut. Această mentalitate este crucială, pentru că te eliberează și te lasă să te angajezi în următorul punct. La următorul punct este nevoie de intensitate, claritate și concentrare.

Adevărul este că la orice participi în această viață, uneori vei pierde un punct, n meci, un sezon, o slujbă.

Este un roller coaster cu multe suișuri și coborâșuri, și este firesc. Când ești dispus să te îndoiești de tine și să-ți fie milă de tine.

Și apropo, adversarii tăi au și ei îndoieli. Nu uita niciodată asta. Dar energia negativă este energie irosită. Concentrează-te să devii un maestru la depășirea momentelor grele. Acesta este, pentru mine, semnul unui campion.

Cei mai buni din lume nu sunt cei mai buni pentru că ei câștigă fiecare punct. Este pentru că ei știu că dacă pierd din nou și din nou învață cum să facă față. Acceptați, plângeți dacă e nevoie, iar apoi zâmbiți.

Treci mai departe. Fii necruțător. Adaptează-te și crește. Lucrează mai mult, lucrează mai inteligent. Ține minte, lucrează inteligent.

Lecția trei. Știu, pentru un tip care a părăsit școala la ani, dau o mulțime de lecții. Sunt multe și pentru mine.

Deci asta e a treia. Viața este mai mare decât terenul de tenis

Terenul de tenis este foarte mic. Are 200 de metri pătrați. Asta pentru meciurile la simplu. Nu e cu mult mai mare decât o cameră de cămin. Bine, câteva camere de cămin mai mari.

Am muncit mult, am învățat multe și am alergat o mulțime de kilometri în acel spațiu mic. lumea este mult mai mare de atât.

Chiar și când eram la început, știam că tenisul mi-ar putea arăta lumea. Dar tenisul NU ar putea fi niciodată lumea.

Știam că, dacă aș avea cum, poate aș putea juca competitiv până la peste 30 de ani, poate chiar 41 de ani. Dar chiar și când am fost în top, pentru mine a fost important să am o viață.

Să am o viață plină de satisfacții, plină de călătorii, cultură, prietenii și mai ales familia. Nu mi-am abandonat niciodată familia. Nu am uitat niciodată de unde am venit, dar nici nu mi-am pierdut dorința de a vizita lumea. Am plecat de acasă la 14 ani, pentru a merge la școală în partea franceză a Elveției timp de doi ani. Mi-a fost de dor de casă la început, dar am învățat să iubesc o viață în mișcare. Acestea au fost motivele pentru care nu am cedat niciodată.

Eram încântat să călătoresc în lume, dar nu doar ca turist. Am realizat destul de devreme că vreau să ajut persoane în alte țări. Motivat de mama mea sud-africană, am înființat o fundație pentru a ajuta copiii prin educație. Educația din copilărie este ceva normal într-un loc ca Elveția. Dar în Africa sub-sahariană, 75% dintre copii nu au acces la grădiniță... Gândiți-vă la asta, 75 %.

Ca toți copiii, și ei trebuie să aibă un început bun, ca să își atingă potențialul maxim. Până acum am ajutat aproape 3 milioane de copii pentru a primi o educație de calitate și la pregătirea a peste 55.000 de profesori. Este o onoare. O onoare să ajutăm să abordăm această provocare și o lecție să vedem cât de complexă este.

Este o experiență care îți umple inima de bucurie. Să încerci să citești povești copiilor în una dintre limbile Lesotho. Te simți bucuros când ajungi în zona rurală din Zambia și le spui ce este tenisul.

Îmi amintesc că desenam un teren de tenis pe tablă cu cretă, să le arăt copiilor pentru că i-am întrebat ce este tenisul. Iar un copil a spus: „Este cel cu masă corect? Cel cu palete?”. Pong din nou, peste tot.

Trebuie să vă spun, este un sentiment frumos să vizitezi aceste locuri rurale incredibile și să găsești săli de clasă pline de copii, care învață, citesc și se joacă. Exact cum ar trebui orice copil să facă. Te inspiră foarte mult să vezi că se dezvoltă așa cum trebuie. Unii au devenit asistenți medicali, profesori, programatori de calculatoare. A fost o călătorie frumoasă și cred că suntem abia la început.

Nu pot să cred că sărbătorim deja de ani în special pentru că am dat startul fundației înainte să cred că sunt pregătit.

Aveam 20 ani pe atunci, la fel ca și mulți dintre voi. Nu eram pregătit de nimic altceva, în afară de tenis, dar câteodată trebuie să încerci, să îți dai seama.

Filantropia poate însemna multe lucruri. Poate însemna să înființezi o organizație non-profit sau să donezi bani, dar poate însemna și să contribui cu ideile tale, cu timpul tău, energia ta, care este foarte mare. Toți aveți foarte multe de oferit și sper că o să găsiți calea voastră unică prin care puteți schimba lucrurile.

Pentru că viața este cu adevărat mult mai mare decât terenul de tenis. Ca studenți la Dartmouth, ați ales o specializare și v-ați concentrat pe ea. Dar trebuie să vă uiți și împrejur. Inginerii au învățat istoria artei, sportivii chiar au cântat a-cappella și informaticienii au învățat să vorbească germană.

Antrenorul legendar de fotbal al lui Dartmouth, Buddy Teevens, obisnuia să recruteze jucători spunând părinților lor: Fiul tău va fi un mare jucător de fotbal când e timpul pentru fotbal. Și un mare student în timpul academiei. Și o persoană bună, toată viața.

Asta este ceea ce înseamnă o educație la Dartmouth. Tenisul mi-a dat foarte multe amintiri, dar experiențele mele în afara terenului sunt și ele foarte frumoase.

Locurile în care am avut ocazia să călătoresc, și cel mai important, oamenii pe care i-am cunoscut. Tenisul, la fel ca viața, este un joc de echipă.

Da, stai singur pe partea ta a fileului, dar succesul tău depinde de echipa ta, de antrenorii tăi, colegii tăi de echipă, chiar și de rivalii tăi.

Toate aceste lucruri, te fac cine ești, nu e un accident.

Nu este întâmplător că parteneriatul meu de afaceri cu Tony se numește „TEAM8”. E un joc de cuvinte. Toată munca pe care o facem împreună reflectă spiritul de echipă, legătura puternică pe care o avem unul cu celălalt și cu colegii noștri și sportivii pe care îi reprezentăm, și cu partenerii și sponsorii. Această relație este baza noastră. Am învățat asta de la cei mai buni.

Părinții mei, desigur, ei m-au sprijinit mereu, m-au încurajat mereu și au înțeles întotdeauna ce îmi doream și ce aveam nevoie pentru a fi o familie, o echipă. Mă simt foarte norocos că sunt alături de soția mea, Mirka, care îmi aduce mereu bucurie în viață și cei patru copii ai noștrii.

Myla, Charlene, Leo, and Lenny, sunt lângă mine astăzi. Și cel mai important, că ne suntem alături în fiecare zi.

Absolvenți, știu că la fel este și pentru voi, părinții, familia au făcut sacrificii ca voi să fiți aici și împărțiți și bunele și relele cu ei.

Ei vor fi întotdeauna, întotdeauna alături de voi. Și nu numai asta.

Pe măsură ce călătorești prin lume, nu uita să aduci cu tine și cultura, acești oameni și culoarea verde, care este peste tot. Du cu tine prietenii care te-au împins și te-au sprijinit să devii cea mai bună versiune a ta. Prietenii care nu se vor opri niciodată să se bucure pentru tine.

La fel ca și astăzi, continuați să vă faceți prieteni. La Dartmouth, posibil chiar și astăzi. Așa că acum, întoarceți-vă către oamenii din stânga și din dreapta voastră și poate asta e prima dată când vă vedeți. Poate că nu împărtășiți experiențe sau puncte de vedere, dar ați împărtășit această amintire și mult mai mult.

Când am părăsit tenisul, am devenit un fost jucător de tenis. Dar voi încă nu. Sunteți viitori spărgători de recorduri, călători, viitori voluntari și filantropi.

Sunteți viitorii câștigători și viitori lideri.

Sunt aici să vă spun, de cealaltă parte a absolvirii, că părăsirea unei lumi familiare și găsirea unor lumi noi este foarte profundă și foarte frumoasă.

Iată-le, Dartmouth, lecțiile de tenis pentru ziua de azi. Efortul fără efort nu există, așa cum am auzit.

Este doar un punct. Viața este mai mare decât terenul de tenis. O secundă, mai am încă o lecție.

Președinte Beilock, pot avea racheta puțin? Mulțumesc.

Bine, deci pentru forehand, pentru cei ce joacă tenis, trebuie folosită o prindere estică.

Okay? Țineți degetele despărțite, doar puțin. În mod sigur, nu vrei să strângi prea tare mânerul rachetei.

Trecerea de la forehand la backhand ar trebui să fie ușoară. De asemenea, țineți minte, totul începe cu mișcările picioarelor,

Și mersul înapoi este la fel și cu cea care urmează.

Nu, asta nu este o metaforă. Este doar o tehnică.

Dartmouth.

A fost o mare onoare pentru mine.

Mulțumesc pentru gradul onorific.

Mulțumesc pentru faptul că ați fost alături de mine astăzi.

Mă bucur că am apucat să vă cunosc în aceste zile.

Și dacă te afli vreodată în Elveția sau în altă parte a lumii, și mă vezi pe stradă, chiar și peste sau 20-30 de ani de acum, fie că am părul alb sau nu mai am păr deloc, vreau să vii la mine și să-mi spui: „Am fost acolo în ziua aceea pe iarba verde."

Sunt un coleg de-al tău.

Promoiția 2024.

Nu voi uita niciodată acea zi. Da.

Nu voi uita niciodată această zi.

Și știu că nici voi nu veți uita.

Ați muncit atât de mult pentru a ajunge aici și nu ai lăsat nimic pe teren. Sau pe masa de ping-pong de la un absolvent la altul.

Abia aștept să văd ce veți face în continuare.

Indiferent de jocul pe care-l alegi, dă tot ce aveți mai bun.

Dă drumul la loviturile tale, joacă liber, încearcă totul.

Și mai presus de toate, fiți amabili unul față de altul și distrează-te.

Felicitări din nou. Promoția din 2024.