Din punct de vedere NAȚIONAL: „Când a căzut Roma, romanii n-au înțeles că s-a încheiat o epocă. La fel e acum cu ridicarea vizelor”

Dialog // „Trăim într-un moment istoric când nicio prognoză nu poate fi făcută”

Ziarul NAȚIONAL și-a reunit cei patru editorialiști ai săi – Nicolae Negru, Victor Ciobanu, Petru Bogatu și Vasile Gârneț - la o discuție comună. Au aclamat, și-au amintit, au tălmăcit, au discutat în contradictoriu, au râs și… s-a umplut spațiul dedicat editorialelor tradiționale.

Întrebare: Domnilor editorialiști, din ce ați scris și ați citit în Ziarul NAȚIONAL de la 3 mai 2013 încoace, unde credeți că se situează instituția noastră media: mai la Vest de Est sau mai la Est de Vest?

Petru Bogatu: Cred că ziarul se situează în zona echidistanței. Sub aspectul informațiilor care sunt prezentate și al modului în care informează, publicația a câștigat încrederea cititorilor, pentru că informează corect și la timp. În ceea ce privește politica editorială, trebuie să spun că și din acest punct de vedere, fără să arunc niște săgeți spre alte publicații, ziarul se remarcă prin faptul că delimitează foarte strict știrile de actualitate, informațiile de opinii și asta este foarte bine, deoarece asta este o boală a presei noastre, când încearcă să ia atitudine, să facă partizanat, inclusiv prin modul în care prezintă știrile tendențios. Am văzut, iată, la o televiziune cum a prezentat evenimentul cel mai important alsăptămânii acesteia, cel privind ridicarea vizelor, printr-o prismă doar negativă. În ce privește opiniile, comentariile, ziarul are o anumită poziție și e foarte bine. În fond, putem considera că Ziarul NAȚIONAL urmează un model european de presă.

Victor Ciobanu: Probabil mai avem până la modelul european de presă, dar pe de altă parte asta e bine că avem unde să tindem și să creștem. Adică, este loc de mai bine, dar pe „globul Moldovei” stăm chiar bine. Esteun ziar național și reflectă o poziție națională. Mie îmi place, de exemplu, că nu avem titluri manipulatorii. Avem materiale, inclusiv de investigație, serioase și bune.

Nicolae Negru: Ar trebui să mergem pe ceea ce are nevoie cititorul. De ce credem noi că trebuie să facem într-un fel sau altul? Se simte necesitatea informării populației R. Moldova. Chiar dacă avem televiziuni, site-uri, ne-am confruntat cu această problemă a informării în cazul ridicării vizelor sau în cazul integrării europene. Să punem accentul pe informare. Mi se pare că noi facem acest lucru. Iată amavut articolul în privința pensiilor, salariilor în UE comparativ cu cele din statele CSI, anumite avantaje prin comparație. Nu trebuie să uităm nici de cititorul nostru de la sate, să-i oferim informația de care are nevoie. Contactul cu cei plecați în afară nu trebuie pierdut. Pentru noi, cei care scriem despre politică, contează anumite principii, scopuri, contează democratizarea R. Moldova, reformarea, integrarea europeană. Contează chiar modernizarea R. Moldova. Noi n-o să scriem ca să isterizăm, să incităm societatea, ci s-o punem peo platformă sănătoasă din punct de vedere informațional și chiar emoțional. Politicianismul este servit, asistat de foarte multe publicații de la Chișinău. Și iată noi ar trebui să ne deosebim.

Vasile Gârneț: Ca să respect formula voastră și să aleg doar o opțiune, aș spune că Ziarul NAȚIONAL se situează mai la Vest de Est, cu direcția de mișcare spre Vest. Adică: echilibru, construcție, responsabilitate, optimism. De asta are nevoie R. Moldova. Nu e recomandabil, acum și aici, să faci partizanate orbitoare și nici să te desparți definitiv de cel care, se întâmplă, să te mai contrazică.

Î.: Când scriu cel mai inspirat editorialiștii de la Ziarul NAȚIONAL sau de ce condiții aveți nevoie pentru asta?

V.G.: Scriu noaptea (sunt o ființă nocturnă), dar revăd totul a doua zi. Pentru scris am nevoie de liniște și de o cafea bună cu lapte pe la 11 ziua.

N.N.: Nu depinde de inspirație, depinde de cât de informat ești sau cum poți sintetiza, arunca o privire de ansamblu, ghici anumite mișcări care nu se văd la suprafață. Uneori, ești nevoit să scrii în condiții nu tocmai adecvate pentru un scriitor sau un poet. Azi-dimineață, de exemplu, trebuia să scriu având și o nepoțică care cerea și ea atenție (zâmbește – n.r.).

P.B.:Cum reporterul este obligat să producă această marfă mediatică zilnic, și cei care activează în domeniul jurnalismului de opinie trebuie să procedeze la fel. Jurnaliștii sunt istoricii clipei, momentului. Reacția rapidă face parte din meserie. Este valabil pentru toți ziariștii.

V.C.: Este o meserie și noi facem un produs. Aș distinge două feluri de materiale – unul care este provocat de un eveniment și atunci vii cu o reacție rapidă și altul care este mai degrabă o analiză, umbli mult timp cu ea în cap, se coace, ceva nu ajunge sau nu-i gândit până la capăt, dar ulterior scrii articolul, gândindu-te mereu la cine este cititorul.

Î.: Fără vize în UE înseamnă „doar 90 de zile și câte 50 de euro pe zi de cheltuială” sau îi găsiți o altă definiție?

V.C.: Cred că trebuie să fim obiectivi. Se vede foarte clar unde este partizanatul politic care vine din zona celor care vor să conteste acest eveniment. Lucrul ăsta al moldoveanului - „mare lucru, vize” - vine din perioada sovietică: „statul trebuie, statul este obligat...”, „ce să fac eu cu viza, că n-am bani”. Asta e altă problemă, este o oportunitate. Uitați-vă cât de deschis a fost tineretul, peste 60% au votat pro, ei înțeleg ce înseamnă aceasta.

P.B.: Sunt evenimente care nu sunt conștientizate la momentul când se produc. Când a căzut Roma, romanii n-au înțeles că s-a încheiat o epocă. Istoricii deja au venit ulterior cu demarcări. Romanii nu și-au dat seama că trăiesc momente istorice. La fel se întâmplă acum cu ridicarea vizelor. În fond, este ieșirea noastră la libertate. E adevărat că am ieșit mai înainte, odată cu prăbușirea URSS-ului, dar am rămas tot într-un fel de cușcă. Doar că nu eram asupriți ca pe vremuri. Aveam totuși puțină libertate în această cușcă.

N.N.: Nu cușcă, ne aflam înafara zidului.

P.B.: Da, poate fi spus și așa, dar erau limite care era foarte dificil de depășit pentru cetățenii R. Moldova. M-am uitat în datele ultimului Barometru: în ultimii cinci ani, 83% din cetățenii R. Moldova n-au fost niciodată în UE.Da, asta nu-i cușcă, nici Gulag, dar este un fel de rezervație. De aceea, acum este o ieșire la libertate, un lucru care poate fi considerat istoric. Cei care încearcă să nege asta, mă refer la comuniști,Dodon sau altă opoziție filorusă care se află în solda Moscovei, cei care afirmă că nu s-a întâmplat nimic bun, nimic important, că lucrurile s-au făcut de la sine, sunt niște sadomasochiștiîn fond,pentru că nici ei nu-și dau seama că-și fac și lor rău, și viitorului acestei țări, și viitorului copiilor și nepoților lor. Pentru că totul este foarte fragil, ușile Europei s-au deschis, dar nu există o siguranță că s-au deschis pentru totdeauna.

N.N.: Astfel de atitudini sunt manifestări ale politicianismului.Spui că asta nu este important, nu contează, dar ar conta dacă ar face partidul respectiv acest lucru. Capacitatea de a face abstracție de interesele înguste de partid sau interesele unui grup de oameni și a vedea interesele R. Moldova este o chestiune de cultură politică. Ceea ce nu avem, din păcate.

V.G.: Eu am o definiție sentimentală și interesată: „fără vize” pentru mine înseamnă că frații mei își vor putea vizita copiii și nepoții în Italia. Și vor merge mai des la prietenii și rudele din România. „Fără vize” înseamnă pentru mine să scoatem „ultima cărămidă din zid”. Ca să citez un hit celebru al formației Pink Floyd.

Î.:Vorbeați la fel despre regimul liberalizat de vize dacă era realizat de comuniști?

N.N.:Desigur. Când comuniștii au semnat Planul de acțiuni R. Moldova – UE, e adevărat ei până la urmă n-au îndeplinit acest plan de acțiuni, dar atunci era un lucru de salutat. Ulterior,raportul UE arăta că nu aufost îndeplinite câteva puncte, de exemplu, independența presei, independența justiției, autonomia publică locală, imixtiunea politicului în business.Până la urmă, comuniștii au încercat să ducă de nas UE.

P.B.: Faptul că nu există un consens în această privință este un lucru periculos, deoarece ceea ce se întâmplă în Ucraina acum demonstrează ce se poate întâmpla cu un stat sfâșiat, unde o parte a populației a fost înșelată, spălată pe creier și ulterior incitată împotriva alteia. Orice om bine informat își dă seama că Europa este și prosperitate, și moralitate, și pace acuma. Și ziariștii trebuie să-și dea bine seama că, sprijinind și făcând jocul unor politicieni care caută capital politic pe seama asta, de fapt, aprind chibritul într-o scârtă de paie. Dacă acest val al violențelor din Ucraina va atinge și R. Moldova, acești oameni trebuie să-și dea seama că sunt responsabili pentru niște evoluții posibil foarte periculoase.

Î.:Și dacă am ajuns la situația din Ucraina, ce i-ați spune lui Vladimir Putin, dacă ați avea ocazia să stați față în față?

P.B.: Eu nu i-aș spune nimic, fiindcă nu cred că Putin este un personaj pentru care contează părerea presei sau părerea cuiva. Putin are un plan, o idee, este un personaj format în KGB, un om care se poate aventura, antrena în niște acțiuni extrem de primejdioase.

Ce poți să-i spui lui Hitler, de exemplu? Eu am ferma convingere că Putin este cel mai mare pericol pentru ordinea mondială de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

V.C.:I-aș spune că face o mișcare contrară tendințelor sec. XXI. Toată lumea să spună că teritoriul este anexat și tu să ții una și bună că este eliberat? Bine, aici toți invocă duble standarde din ambele părți. Nu poți închide internetul în sec. XXI, or, spre asta merge acum Rusia. Propagandă totală, televiziunea rusească deja n-o poți vedea, totul este dirijat dintr-un centru. Nu poți reveni la ce a fost.Până la urmă, lumea s-a schimbat.

V.G.: Sper că, până să am eu privilegiul unei discuții cu dl Putin, să „discute” cu el poporul rus, trezit la realitate din euforia acestui expansionism primitiv și degradat, de Ev Mediu, în Ucraina. Mai întâi, i-aș spune două lucruri: 1. Să oprească războiul în Ucraina – că mor oameni și e multă suferință. 2. Să lase R. Moldova în pace.

Apoi, i-aș spune, menționând faptul că el bănuiește sau chiar știe aceste lucruri – există o psihologie a dialogului cu asemenea persoane –, că rușii și Rusia se pot salva doar în cadrul unei civilizații occidentale, în libertate, democrație și prosperitate. Că nu contează cantitatea, ci calitatea. Că, prin tot ce are mai reprezentativ, cultura rusă ține de spațiul european, astfel că noua doctrină ideologică „Rusia nu e Europa” e o aberație. Și multe altele i-aș spune… Dar n-o să-i placă. Rezumând, i-aș spune scurt: cuvântul e mai puternic decât automatul Kalașnikov.

N.N.: Nu știu dacă mai trebuie lui să i se spună ceva. Mi se pare că i s-a spus totul. El are o obsesie. Poate i-aș recomanda să citească „Ecleziastul”, despre „goana după vânt”, „deșertăciunea deșertăciunilor”... Poate Patriarhul Chiril să-i citească, fiindcă această obsesie este periculoasă. Duce la victime omenești, se varsă sânge. Pentru ce? Dacă vrea să refacă imperiul, poate să-l refacă în plan cultural, spiritual, fără a împușca pe cineva, fără a trimite „omuleți verzi” undeva. El are șansa să facă Rusia atractivă, nu să aducă pe cineva cu arcanul înspre Rusia. Iată atunci el ar merita admirație. Popularitatea lui acum seamănă cu cea a medicului admirat de pacient. Poate că le-a arătat ceva, le-a dat un drog...

P.B.: ... Dar efectul drogului trece repede. Și după asta vine o stare penibilă de tot. Asta s-a întâmplat cu societatea rusă.

Î.: Dar lui Barack Obama ce i-ați spune?

N.N.: Obama, cel puțin, încearcă să judece, nu are obsesii. Bine, a avut unele iluzii în privința Rusiei, el zicea că forța militară deja nu mai contează, că relațiile între state pot fi rezolvate altfel. El a resetat această relație a SUA cu Rusia. E mult mai simpatic Obama, arată căeste idealist. Și Putin este idealist, dar e un idealism bolșevic, e gata să arunce bombe să-și nimicească chiar și apropiații pentru a-și realiza scopul.

P.B.: Obama este idealist, iar Putin – utopist.

N.N.: Utopiștii nu aruncau bombe.

P.B.: O clipă!Pe baza utopiilor lor s-au creat proiecte revoluționare concrete. Buharin, favoritul lui Lenin, spunea că „vom băgalumea în societatea libertății cu o mână de fier”.

Dar Obama este un politician extraordinar și foarte inteligent, de factură nouă de care America avea nevoie ca de aer după războiul din Irak. Spun asta fără a fi fanul nici al lui Obama, nici al democraților. Avea o iluzie frumoasă spunând că poate veni un timp când forța brută, armată, dacă nu va conta, va conta foarte puțin. Vor conta principiile, valorile, credea el. Din păcate, realitatea este alta și a demonstrat că, de la Adam încoace sau de la Abel și Cain, puterea contează, răul în societate nu a dispărut și, uneori, poate fi stăvilit numai prin forță. SUA trebuie să-și exercite rolul de lider mondial, unii îi spun polițist mondial. Fie și așa. În momentul când SUA abandonează acest rol, situația degenerează pe toate meridianele globului. Și cred că Obama a înțeles acest lucru.

V.C.:Poate nu aș idealiza nici politicienii americani, nici pe cei ruși și mai puțin pe ai noștri. Dar mie îmi place sistemul occidental, fiindcă este funcțional, ghidat de interese strict reglementate. Eu am trăit deja în Uniunea Sovietică și nu am nicio nostalgie. Dacă am ales calea integrării europene, trebuie să perseverăm, fiindcă acolo funcționează totul.

V.G.: Eu i-aș zice așa: conaționalii noștri din România i-au așteptat 50 de ani pe americani. Și americanii au venit. Dar au uitat să treacă Prutul, la noi, în Basarabia. Și noi suntem români, și noi aparținem civilizației occidentale. Și i-aș mai spune că întreg Estul european trebuie susținut financiar și politic, că oamenii aceștia – un uriaș potențial intelectual! – nu trebuie lăsați la cheremul unor penali „proprietari de benzinărie”, care se mai și joacă cu focul.

Î.: 2019 este un nou termen anunțat de autoritățile de la Chișinău care își doresc aderarea R. Moldova la UE, atunci când România va deține președinția UE. Este realizabil acest obiectiv?

V.C.: Nimeni nu credea în 2009 că vom obține regimul liberalizat de vize care este un rezultat istoric. Am văzut că au fost făcute următoarele jaloane – obținerea statutului de țară-candidat și pe urmă cel de membru al UE. Este absolut necesar să ne punem scopuri și să le urmăm.

P.B.: Cred că trăim într-un moment istoric când nicio prognoză nu poate fi făcută. Prognozele trebuie făcute în condiții previzibile. Noi nu știm ce va fi mâine cu Ucraina și cu evenimentele din jurul Ucrainei, pentru că este un atentat la ordinea mondială. Așa cum evoluează lucrurile, există riscul, așa cum spunea și John Kerry, unui război intern, aparent civil, în Ucraina. Trebuie să recunoaștem că degenerarea situației din Ucraina din cauza acțiunilor Rusiei a accelerat deja parcursul european al R. Moldova și chiar al Ucrainei, care a semnat deja prevederile politice ale Acordului cu UE. Dar nimic nu se poate de pronosticat, pentru că s-ar repeta anul 1918. Trebuie să fim pregătiți să înfruntăm surprizele.

N.N.: Într-adevăr, trecem printr-o perioadă a incertitudinii. Ordinea mondială deja nu mai există, se compune una nouă și vom vedea care va fi ea. În situația aceasta, avem nevoie de politicieni raționali, de anumite obiective stabilite, disciplină, solidarizare etc. 2019 poate să fie un obiectiv realizabil, dar poate și să nu fie. Este important să avem politicieni lucizi, care să nu se gândească la interesele lor, ci la cel al R. Moldova. Eu nu o să fac parte din categoria celor care blamează politica și politicienii pe care îi consideră de cea mai joasă speță din punct de vedere moral. Eu sunt înclinat să cred în altruismul, în bunele intenții ale unor politicieni și rolul nostru ca jurnaliști, ca și cetățeni este să deschidem ochii, să facem alegerea cu discernământ. Fiindcă situația este foarte specială, este deosebită, depinde și de noi dacă vom realiza ceva în 2019 sau nu.

Î.: Care este omul/lucrul/evenimentul care v-a fascinat cel mai mult până acum?

P.B.: Evenimentul care a fost neverosimil și de care nu mi-am dat seama atunci este prăbușirea Uniunii Sovietice. Țin minte ziua când au semnat Elțin, Kravciuk și Șișkevici documentele. Sigur că am discutat foarte agitat în această zi despre acest eveniment, dar senzația că s-a produs un eveniment istoric, că am ieșit dintr-o etapă și am intrat în alta nu era încă. Aruncând o privire retrospectivă, a fost ceea ce poate visam și nu credeam că poate să se întâmple vreodată, pentru că acel regim părea veșnic.

V.C.: Revenirea la grafia latină. Îmi părea neverosimil, de un curaj extraordinar, alergam cu articolul lui Mândâcanu... Atunci, colegii mei de la catedră, vorbitori de limbă rusă, se întrebau ce va fi mai departe…

N.N.: Eu sunt o persoană sentimentală și mă fascinează multe lucruri. Chiar vara trecută, de exemplu, am fost și am pescuit pe râul Moldova, în Moldova de dincolo de Prut, pe legendarul râu Moldova, afluent al Siretului. Niciodată nu-ți puteai imagina că va fi posibil. Am fost la Cetatea Neamț și acolo mă uitam de pe zidurile Cetății la Valea Ozanei unde a copilărit Ion Creangă, vedeam Humuleștiul, era o deschidere largă și era fascinant. În viața mea nu mi-am imaginat că voi putea ajunge acolo și voi vedea așa ceva. Și atunci când am trecut Prutul prima dată, am avut o senzație necunoscută. Mergeam pe străzile Iașiului și oriunde aruncai o privire, vedeai istorie. Și aici mă fascinează când mă duc la Nistru dimineața.

V.G.: Omul – bunică-mea Stanca, personaj decisiv în formarea mea: femeie cultă, iconoclastă cu măsură, frumoasă și foarte bună. Evenimentul – călătoria de 45 de zile cu trenul prin Europa, de la Vest la Est, în anul 2000: 7 mii de kilometri, 11 țări, 18 orașe. Lucru/obiect – cartea. Citesc de la patru ani.

Î.:Freud spunea că femeile sunt ca merele neculese: cele mai bune sunt în vârful pomului. Îi dați dreptate lui Freud, ați ajuns până în vârful pomului?

P.B.: Senzația mea e că mereu suntem devorați de… timp.

V.C.: Femeile sunt, până la urmă, motorul existenței noastre. Bărbații sunt minimaliști și comozi. Dacă nu ar fi femeile, noi am sta, probabil, numai la televizor la fotbal cu berea în mână.

N.N.: Dacă privești lucrurile de pe poziția asta consumistă, poate fi adevărat. Chestiile astea gastronomice mă depășesc. Relația dintre femeie și bărbat se bazează pe altceva, din punctul meu de vedere. Prin relații, nu numai între bărbat și femeie, se manifestă potențialul și scopurile noastre, ne manifestăm. Dar, totuși, întotdeauna rămâne și ceva nemanifestat. Copacul vieții este foarte înalt și nici nu-i vezi vârful, dară mi te să te cațeri acolo să culegi mere.

Î.: Pe 3 mai, de Ziua Internațională a Libertății Presei, Ziarul NAȚIONAL împlinește un an. Cât de liberi se simt editorialiștii la Ziarul NAȚIONAL?

N.N.: Libertatea depinde de fiecare persoană, de faptul dacă se simte ea sau nu liberă. Eu mă simt foarte liber și la Ziarul NAȚIONAL, mă simt liber și în R. Moldova. Deși nu pot să zic că mă simt confortabil, pentru că lucrurile nu sunt în R. Moldova așa cum ar trebui să fie.

P.B.: Libertatea este valoarea cea mai prețioasă pe care o are omul. Și eu am această senzație a libertății interioare și la Ziarul NAȚIONAL, și în această societate. Un editorialist, care reprezintă coloana vertebrală a unei instituții media, trebuie să-și aleagă bine ziarul, astfel încât punctul său de vedere să coincidă cu politica editorială a acestui ziar.

V.C.: Libertate deplină. Câteodată aș vrea să scriu despre un festival de muzică și stau și mă gândesc dacă s-ar potrivi, ar fi locul potrivit în acea pagină sau aș scrie suficient de bine la această temă. Chiar mă minunez de băieții de la „Trigon”, de exemplu.

V.G.: O biografie în R. Moldova – nu numai în presă – se clădește greu.

La Ziarul NAȚIONAL mă simt liber. Atât de liber pe cât îți permite jurnalismul, cu exigențele și responsabilitățile lui. Din fericire, trăim un timp al libertății de opinie și de opțiune în R. Moldova. Scriind la ziar (nu doar… la Ziarul NAȚIONAL), n-ai cum să faci abstracție de locul, timpul și omul concret căruia i te adresezi. Pe care speri să-l convingi, să ți-l faci aliat, sau măcar să-l pui pe gânduri… Un alt spațiu al libertății, mai exigent, mai pretențios, este literatura. Dar acolo dau socoteală altei instanțe. Mai neînduplecate. Și nu prea e loc de negociere.

Vă mulțumim!

Discuție moderată de Raisa Lozinschi