Din ce motive se apreciază LEUL și până când va avea poziții PUTERNICE. Sfaturi pentru cetățeni legate de VÂNZAREA/CUMPĂRAREA valutei
Faptul că leul moldovenesc s-a apreciat cu 12,4 la sută (la 20,16 Lei/USD în decembrie 2016, la 18,14 Lei/USD în august 2017) a făcut ca exportatorii să rateze doar în primele 8 luni ale anului nu mai puțin de 1,7 miliarde de lei.
„Valuta națională continuă să se aprecieze și, conform estimărilor noastre, până la finele anului exportatorii vor rata alte 2,3 miliarde lei, cea ce înseamnă ratări totale de 4 miliarde lei în acest an”, scrie pe blogul său economistul IDIS „Viitorul”, Veaceslva Ioniță.
Acesta a explicat din ce motiv se apreciază leul moldovenesc. „În 2017 înregistrăm o creștere a intrărilor de valută în țară atât din remitențe, cât și de la exporturi. Totodată, cererea de valută rămâne a fi scăzută. Importurile sunt cu peste un miliard USD mai mici decât maxima din 2014. Reducerea importurilor este cauzată de doi factori majori. E vorba de scăderea prețurilor pe piața mondială la resursele energetice, cea ce ne permite economii substanțiale de valută și reducerea consumului atât al gospodăriilor casnice, cât și al agenților economici”, a menționat economistul.
De ademenea, Ioniță spune de ce Banca Națională a Moldovei (BNM) nu intervine: „Procurările de valută sunt de două ori mai mari în acest an decât în 2016. BNM are procurate de pe piață peste 330 de milioane de USD și va procura masiv și-n următoarele luni. Însă, BNM nu poate accelera acest proces, deoarece și așa volumul de lei aflați în circulație este mult peste capacitatea economiei de a absorbi acești bani. BNM este între ciocan și nicovală și manevrează în așa mod, încât să nu permită aprecierea și mai puternică a valutei naționale, pe de o parte, și să nu creeze surplus excesiv de lei pe de altă parte”.
Expertul ne spune, în continuare, ce urmează. „Leul va continua să aibă poziții puternice până la finele anului, apoi, cel mai probabil, va înregistra, începând cu primele luni ale anului 2018, o ușoară depreciere. Deprecierea va fi cauzată de doi factori. Scumpirea lentă a produselor energetice pe plan internațional și restabilirea consumului populației și înviorarea activității economice. Acești factori vor duce la creșterea cererii de valută și, respectiv, vor contribui la deprecierea lentă a valutei naționale. Până atunci, exportatorii noștri continuă să suporte pierderi, însă aceste pierderi parțial sunt compensate de avantajele avute în 2015-1016, atunci când am asistat la o depreciere puternică a valutei naționale. Deci, vorbim mai degrabă de ratări de venituri, decât de pierderi.
Le recomand cetățenilor să fie calmi și să nu facă mișcări bruște legate de vânzarea/procurarea valutei”, a conchis Veaceslav Ioniță.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md