Dezvăluiri ZGUDUITOARE ale creierului atentatelor din SUA
Ies la iveală detalii zguduitoare povestite de către creierul atentatelor din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Teroristul care a orchestrat totul a decis să povestească cum a planificat teroarea.
James Mitchell, alături de John Bruce Jessen, este cel care a creat tehnicile avansate de interogare folosite de CIA împotriva suspecţilor de terorism, după cum se arată în raportul Senatului SUA. În noua să carte, „Interogarea avansată: Mintea şi motivele teroriştilor islamici care încearcă să distrugă America”, Mitchell descrie perioada în care l-a chestionat pe Khalid Sheik Mohammed, pe scurt KSM, când acesta a anunţat că are ceva important de spus, relatează Washington Post.
„KSM a început atunci să facă o descriere detaliată şi sângeroasă a momentului în care l-a decapitat pe reporterul Wall Street Journal, Daniel Pearl”, a scris Mitchell. Până atunci, CIA nu ştia că Mohammed era cel care a comis crima. Când Mohammed a fost întrebat dacă i-a fost greu să îl ucidă pe Pearl, teroristul a înţeles greşit întrebarea şi a răspuns: „A, nu, fără probleme. Aveam cuţite foarte ascuţite. A fost ca şi cum aş fi măcelărit o oaie”.
CIA l-a pus pe Mohammed să reproducă decapitarea. „În timpul reconstituirii, KSM a zâmbit şi s-a strâmbat la camera”, a arătat Mitchell. Când i s-a spus că CIA a confirmat că a spus adevărul, Mohammed a zâmbit. „Vedeţi? V-am spus eu. I-am tăiat gâtul lui Daniel cu aceste mâini binecuvântate”, a răspuns Mohammed.
„I-am privit în ochi pe cei mai răi oameni de pe planetă. Am stat lângă ei şi le-am simţit pasiunea cu care descriau ceea ce credeau că e datoria divină de a distruge stilul nostru de viaţă”, a arătat Mitchell. James Mitchell a fost dur criticat pentru rolul său în dezvoltarea unui program de interogare, care a ajutat la oprirea unor atacuri teroriste şi a salvat nenumărate vieţi, susţine jurnalistul american.
Mohammed le-a spus agenţilor CIA totul despre ideologia jihadistă, tehnicile de recrutare folosite de terorişti şi modul în care erau plănuite atacurile. Mohammed devenise extrem de cooperant. „Mi-a spus că ar trebui să fiu pe lista 'most wanted' a FBI, pentru că acum sunt un 'complice cunoscut' al lui KSM şi un 'absolvent' al taberei sale de pregătire", a scris Mitchell.
Jihadistul a descris în detaliu planurile sale pentru viitoare atentate, însă Mitchell nu a făcut publice aceste mărturii, de teamă că alţi extremişti să nu le pună în aplicare. Mulţi analişti cred că al Qaida a vrut să determine SUA să se implice în conflictul din Afganistan, aşa cum în prezent Statul Islamic ar încerca să facă acelaşi lucru în Siria şi Irak.
Mohammed susţine că această idee este total greşită. Acesta spune că, de fapt, al Qaida se aştepta ca SUA să răspundă la atentatele din 11 septembrie 2001 aşa cum a făcut-o după atacul din Beirut din 1983, când forţele americane „s-au întors cu spatele şi au plecat”. „De unde era să ştiu că cowboy-ul George Bush va anunţa că ne vrea 'morţi sau în viaţă', iar apoi va invada Afganistanul pentru a ne prinde?”, a întrebat Mohammed, după cum a dezvăluit Mitchell în cartea sa.
Mohammed a avertizat că islamiştii vor continua să lupte împotriva SUA. „Până la urmă, America îşi va expune gâtul ca noi să i-l măcelărim (..). Fraţii mei nu se vor opri până când întreaga lume nu va trăi sub legea islamică sharia”, zicea fostul comandant al Qaida, mai spune sursa citată.
Sursa: stiripesurse.ro
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cele ZECE lecții importante pe care majoritatea dintre noi le învață prea târziu în viață
VIDEO // Putin apelează deja la dublurile digitale? Mișcările ciudate din ultimul său discurs ridică semne de întrebare