Dezvăluiri de ultimă oră despre Rafa Nadal. Ce se întâmplă cu spaniolul, după ce a ratat Australian Open. Ce decizie a luat pentru a reveni triumfal la Rolland Garros
1643
Carlos Moya, fost jucător profesionist de tenis și în prezent antrenor, a făcut câteva dezvăluiri de ultimă oră despre Rafa Nadal, care a ratat Australian Open din cauza unei accidentări. Ce se întâmplă cu spaniolul în vârstă de 37 de ani și ce decizie a luat acesta pentru a reveni triumfal la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam programat în 2024, în intervalul 20 mai – 9 iunie.
Rafael Nadal a revenit în circuitul internațional de tenis după o pauză de un an, pe 2 ianuarie 2024, cu ocazia turneului de la Brisbane. Din nefericire, spaniolul a suferit o nouă accidentare la competiția menționată, iar din această cauză s-a văzut nevoit să se retragă de la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Partea bună e că noile problemele fizice ale lui Nadal nu sunt unele grave și fostul lider ATP a reluat deja antrenamentele ușoare. Însă, a decis că nu va participa nici la turneele pe zgură din America de Sud, programate în februarie, pentru a nu schimba deja suprafața de joc. Ulterior, în martie, în SUA se vor disputa Indian Wells și Miami Open, competiții de tip Masters 1000, desfășurate pe „hard”, iar Nadal se pare că își dorește să concureze la aceste turnee.
Abia după ce va evolua în SUA, Rafael Nadal va începe pregătirea pe zgură pentru a fi gata de al doilea turneu de Grand Slam al anului, Rolland Garros, programat în intervalul 20 mai – 9 iunie 2024:
„Își îmbunătățește jocul. Suntem foarte precauți. Ținând cont prin ce a trecut, trebuie să avem grijă. Am început ușor antrenamentele.
Nu a fost ceva foarte serios, dar destul încât să nu poată juca la Australian Open, ceea ce era un obiectiv pentru el.
Să schimbi suprafețele nu e ușor. E adevărat că zgura e mai bună pentru articulații, dar să mergi de pe hard pe zgură, iar apoi în Statele Unite, urmând să te întorci din nou pe zgură, cred că e excesiv.
De aceea am ales acest calendar, pentru a nu schimba suprafața de multe ori. Rafa îmi amintește de un taur închis pentru un an care se transformă într-o bestie când îi dai drumul”, a declarat Carlos Moya, antrenorul lui Rafael Nadal, potrivit Punto de Break.
În momentul în care a anunțat public că nu va participa la Australian Open 2024, Rafael Nadal a făcut câteva precizări. „În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un mușchi care, după cum știți, mi-a dat bătăi de cap. Imediat ce am ajuns la Melbourne, am avut șansa să fac un RMN și am o micro ruptură la un mușchi, nu în aceeași zonă în care am avut accidentarea, iar asta este o veste bună!
Momentan, nu sunt pregătit să concurez la nivelul maxim într-un meciuri de 5 seturi. Mă întorc cu avionul în Spania să-mi văd medicul, să primesc un tratament și să mă odihnesc. Am muncit foarte mult pe parcursul anului pentru această revenire și, așa cum am menționat întotdeauna, obiectivul meu este să fiu la cel mai bun nivel al meu în trei luni. Una dintre veștile triste pentru mine este că nu pot juca în fața spectatorilor uimitori din Melbourne, dar rămânem cu toții pozitivi în ceea ce privește restul sezonului”, spunea, printre altele, Nadal.
14.12.2025
01:51
253
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
522
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
538
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
420
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
393
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
607
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
515
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
524
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
509
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
671
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
585
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
617
Horoscopul zilei 13.12.2025
14.12.2025
01:51
160
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
514
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
529
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
411
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
385
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
601
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
508
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
516
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
502
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
664
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
580
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
612
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
694
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
806
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
916
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
872
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
850
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
819
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
935
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
732
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
849
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
897
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
979
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
616
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
838
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














