DETALII de la perchezițiile de la „Registru”. Funcţionarii – în AREST
Peste 500 de paşapoarte de tip sovietic au fost găsite de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurori în cadrul percheziţiilor efectuate vineri, 1 august, la domiciliul şefului Secţiei de documentare şi evidenţă a populaţiei sectorului Râşcani din capitală şi la subalterna sa în birouri. Potrivit informaţiilor preliminare, funcţionarii ar fi folosit date din paşapoarte vechi pentru a perfecta acte de identitate false unor persoane ce nu au dreptul la cetăţenia R. Moldova şi chiar se află în căutare internaţională (Interpol).
Mai mult, funcţionarii ar mai fi utilizat certificate de naştere falsificate pe numele unor foşti locuitori ai R. Moldova, care au emigrat anterior în alte ţări. În acest scop, erau utilizate declaraţii de pierdere a paşaportului de tip sovietic, cu falsificarea cartelei de evidenţă a eliberării paşaportului ex-sovietic, în care se încleiau fotografii din tinereţe ale persoanelor date, fiind înscrise seria şi numărul de paşaport ex-sovietic ale foştilor cetăţeni care au emigrat.
Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, CNA a efectuat mai multe percheziţii în sediul Secţiei Evidenţă şi Documentarea Populaţiei a sectorului Râşcani, dar şi la domiciliul şefului secţiei. De aici, oamenii legii au ridicat mai multe paşapoarte de tip sovietic, precum şi acte cu conţinut denaturat. Cei doi au fost reținuți preventiv pentru 72 de ore. Astăzi, procurorii urmează să depună demersuri la Judecătoria Buiucani pentru a cere mandate de arestare pe numele celor doi funcţionari.
Pe numele acestora a fost inițiat un dosar penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi funcționari riscă până la șase ani de închisoare.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md