03:59:25 11.01.2025
Stiri

Descoperire după golirea apei din barajul ucrainean de la Nova Kahovka

Actualitate 13.06.2023 16:14 Vizualizări1928 Autor: Ziarul National
Descoperire după golirea apei din barajul ucrainean de la Nova Kahovka

Golirea apei din barajul ucrainean de la Nova Kahovka, distrus săptămâna trecută, a lăsat la iveală în zonele mlăștinoase cranii umane, potrivit imaginilor publicate în mediul online. Unele dintre oseminte ar putea fi rămășite dintr-o bătălie purtată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la Nikopol, în care au luptat și soldați români, relatează The Guardian.

Imaginile filmate pe malurile ucrainene și rusești ale râului Nipru, unde se afla rezervorul, arată cranii împrăștiate în nămol, unul dintre ele purtând o cască din Al Doilea Război Mondial. Imaginile nu au putut fi verificate în mod independent din cauza luptelor din zonă, precizează publicația britanică.

Istoricii spun că unele dintre rămășițe ar putea fi ale unor oameni care au murit într-o bătălie purtată în urmă cu 80 de ani în jurul orașelor Nikopol și Kamianka-Dniprovska, aceeași zonă care se află acum în centrul contraofensivei ucrainene.



Este vorba despre bătălia de la Nipru, considerată centrul uneia dintre cele mai mari operațiuni militare din cel de-al Doilea Război Mondial, contraatacul armatei sovietice împotriva armatei germane, la care au participat peste șase milioane de soldați.

Aflat pe malul drept al râului Nipru, Nikopol era în 1943 un oraș cu mine de minereuri metalice pe care Adolf Hitler voia să le păstreze. Armata Germaniei naziste s-a luptat să reziste în fața trupelor Frontului de Sud-Vest sovietic și a abandonat orașul, în cele din urmă, în februarie 1944, citează Libertatea.

„Pierderile trupelor sovietice au variat între 30 000 și 60 000 de persoane. Pierderile trupelor germane și românești au fost de până la 20 000 de persoane. Așa că, teoretic, videoclipul care arată casca și craniul ar putea fi legat de aceste evenimente”, a declarat Andrii Soloneț, istoric la Muzeul Național de Istorie a Ucrainei în cel de-al Doilea Război Mondial.

În același timp, Oleksii Kokot, un expert în relicve militare germane din Ucraina, spune că militarii morți ai Armatei Roșii erau îngropați în pământ, în timp ce „soldații germani decedați erau pur și simplu lăsați să zacă pe câmp… prin urmare, aceștia ar putea fi într-adevăr soldați germani”.

Multe dintre cadavrele germane au fost lăsate să zacă în mlaștini, zone care au fost apoi scufundate odată cu construirea barajului Nova Kahovka în 1956, precizează sursa citată.

Eventuala recuperare a rămășițelor soldaților naziști ar putea avea loc după ce luptele din zonă se vor încheia.

Situat în părțile controlate de trupele ruse ale regiunii Herson, în apropierea liniei de front, barajul Nova Kahovka a fost distrus marți, 5 iunie, inundând zona din jurul său.

Kievul și Moscova se acuză reciproc pentru distrugerea barajului.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md