21:03:10 27.02.2025
Stiri

Deputat de la Chișinău, după declarațiile reprezentantului „cu epoleți” de la Tiraspol vizavi de ajutorul umanitar oferit de UE: „Regimul lui Putin a dat indicația ca cei de la Tiraspol să respingă orice variantă de soluționare a problemei”

Actualitate 31.01.2025 09:44 Vizualizări2489
Deputat de la Chișinău, după declarațiile reprezentantului „cu epoleți” de la Tiraspol vizavi de ajutorul umanitar oferit de UE: „Regimul lui Putin a dat indicația ca cei de la Tiraspol să respingă orice variantă de soluționare a problemei”

Autoritățile Federației Ruse ar fi dat indicația ca așa-zișii lideri ai regiunii separatiste transnistrene să respingă orice ajutor pentru prevenirea crizei umanitare, în afară de „cea propusă de Rusia”.

De această părere este deputatul Oazu Nantoi, după ce a analizat declarațiile așa-zisului ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, potrivit căruia sprijinul financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene pentru a asigura cetățenii gratuit cu gaze până la 10 februarie nu reprezintă „o soluție viabilă” pentru depășirea crizei energetice din regiune, fiind necesar „un acord rapid cu partea rusă” pentru reluarea livrărilor de gaze.

„Vitali Ignatiev, cetățean al Ucrainei, născut la 5.07.1980 în or. Kotovsk, regiunea ODESA, a ieșit azi (30.01.205) la rampă și a declarat că nu există alt mecanism de livarare a gazului decât cel propus de Rusia. Precizare – Ignatiev este angajat la Moscova. La Tiraspol el se află în deplasare de serviciu. De, epoleții îl obligă. Dar și Маша Захарова, la solicitarea presei, își dă cu părerea cum că oficialitățile de la Chișinău folosesc criza energetică pentru exercitarea presiunii asupra Transnistriei rebele. Cu alte cuvinte, se creează impresia cum că regimul lui Putin a dat indicația ca cei de la Tiraspol să respingă orice variantă de soluționare a problemei, în afara de cea propusă de Rusia. Firește că va urma criza umanitară și poporul transnistrean va resimți pe propria piele cât valorează viața unui om pentru sociopatul Putin”, a scris Oazu Nantoi pe Facebook.

Mai mult, deputatul actualei majorități parlamentare de la Chișinău nu exclude că Tiraspolul ar putea debranșa de la energie electrică malul drept al Nistrului, la indicația Kremlinului.

„Nu putem exclude că, pe fundalul isteric, pus la cale și amplificat de Kremlin, putinoizii de la Tiraspol, la indicația Kremlinului, vor încerca să debranșeze malul drept de livrările energiei electrice din România, profitând de controlul asupra nodului de distribuție de la Cuciurgan. Deoarece Kremlinul dorește să provoace starea de haos dirijat (de câtre Kremlin) pe ambele maluri ale Nistrului. Deoarece regimul lui Putin dorește să preia controlul asupra întregii R. Moldova! De, partea ucraineană i-a adus la cunoștința lui Ignatiev cum că el s-a ales cu statutul de suspect în comiterea unui set de crime împotriva Ucrainei. Pe noi, însă, nici măcar survolarea spațiului aerian moldovenesc de către rachetele-ucigașe rusești, îndreptate spre Ucraina, nu prea ne deranjează”, punctează Nantoi.



Menționăm că autoritățile de la Chișinău au oferit, în această săptămână, 3 milioane de metri cubi de gaze, în calitate de împrumut, pentru a menține presiunea necesară în rețelele din stânga Nistrului. Regimul de la Tiraspol s-a obligat să întoarcă gazele până la 1 martie curent sau să-l plătească tot până la acea dată.

Totodată, UE a oferit Republicii Moldova un împrumut de 30 de milioane de euro pentru a asigura cetățenii din Transnistria și instituțiile de menire socială cu gaze naturale gratuite până la 10 februarie curent, iar malul drept al Nistrului - cu energie electrică ieftină.

CITIȚI și Ce ascund separatiștii? Chișinăul îi cere repetat Tiraspolului să prezinte date exacte privind volumele de gaze necesare pentru consumatorii casnici, spitale, școli și centre sociale, astfel încât să le poată livra de urgență în stânga Nistrului

Chișinăul a solicitat așa-zișilor reprezentanți de la Tiraspol să prezinte date exacte privind consumul de gaze al locuințelor particulare și al instituțiilor publice, pentru a putea furniza imediat gaze naturale. Regimul separatist de la Tiraspol ezită să prezinte datele, experții atenționând despre faptul că acesta ar vrea să folosească ajutorul umanitar al UE pentru afaceri obscure, cum ar fi cea crypto.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte