13:45:08 22.11.2024
Stiri

DEMONSTRAT // Răpirea lui Cubreacov a fost ÎNSCENATĂ

Important 03.07.2013 15:47 Vizualizări4693 Autor: Mariana Rață


DEMONSTRAT //  Răpirea lui Cubreacov a fost ÎNSCENATĂ ziare.com
După mai bine de 11 ani de investigații, Procuratura Generală a decis clasarea dosarului răpirii fostului deputat PPCD Vlad Cubreacov, pe motiv că din acest caz lipsește componenta infracțională.

Informațiile acumulate în cele șase volume ale dosarului demonstrează lipsa oricărei dovezi că Vlad Cubreacov ar fi fost răpit în martie 2002.

Potrivit ziarului „
Panorama”, expertiza hainelor, părului și a unghiilor lui Cubreacov după apariția acestuia, nu a demonstrat că politicianul nu s-ar fi spălat și tuns timp de două luni.

Chiar dacă prin toate mărturiile făcute în fața procurorilor, Cubreacov a încercat să-i convingă de faptul că răpirea sa a fost pusă la cale de forțe din stânga Nistrului, unde de altfel ar fi fost ținut în captivitate, aceste informații nu s-au adeverit. Grănicerul cu care s-a întâlnit Cubreacov după așa-zisa eliberare a declarat anchetatorilor că l-a văzut pe politician venind din direcția Chișinăului, și nu a Tiraspolului.

Ulterior s-a constatat că și declarațiile făcute de președintele organizației neguvernamentale „Pro Europa”, Boris Hristev, care afirma că surse din serviciile secrete de la Tiraspol i-au comunicat că răpirea lui Cubreacov a fost organizată de serviciile speciale transnistrene împreună cu fostul șef al SIS, Valeriu Pasat, au fost false. Hristev a recunoscut că a fost silit să depună aceste mărturii de deputatul comunist Mark Tkaciuk, care îl șantaja cu niște informații.

În dosar se mai menționează că nici Vlad Cubreacov, nici Iurie Roșca nu au acceptat să fie testați cu poligraful.

Procurorii au decis să claseze dosarul pentru că legislația națională nu prevede pedeapsă pentru înscenarea unei răpiri, iar pentru declarațiile false depuse de Cubreacov, Roșca și alții termenul de prescripție a expirat demult.

Contactat de Ziarul NAȚIONAL, fostul secretar al PPCD, Ion Neagu, cel care împreună cu Sergiu Burcă, ex-vicepreședinte al aceluiași partid, au declarat că răpirea lui Cubreacov a fost înscenată, se declară mulțumit de munca procurorilor.

„Dacă este adevărat că dosarul a fost clasat din lipsă de probe care ar demonstra că Vlad Cubreacov a fost răpit,  atunci mă bucur că adevărul a triumfat. S-a adeverit ceea ce am spus noi cu Burcă. Nu contează că Roșca și Cubreacov nu vor fi pedepsiți. Important e că adevărul a ieșit la lumină”, a spus Neagu.
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md