Democrații au „PRIVATIZAT” plăcuțele de înmatriculare cu seria PDM? Î.S „Registru” arată că acestea sunt INDISPONIBILE


Plăcuțele de înmatriculare cu seria „PDM”, care ar ajunge pentru cel puțin 999 de autovehicule, sunt indisponibile la Î.S. „Registru”, întreprindere care a fost partajată Partidului Democrat din Moldova (PDM). Blogherul Adrian Platon susține că a făcut această descoperire acum câteva luni, la puțin timp de la lansarea noilor plăcuțe de înmatriculare, dar nu a reușit pe nicio cale să afle cine a rezervat din timp această serie cu abrevierea partidului lui Vlad Plahotniuc.
„Cu ceva timp în urmă, am descoperit ceva interesant. Verificam disponibilitatea unor numere de înmatriculare. Curios fiind din fire, am încercat seria PDM, care este totodată şi abrevierea Partidului Democrat din Moldova. Plus că „Registru” tot aparţine acestei formaţiuni, conform partajărilor.
Ei bine, toată seria dată este indisponibilă. Am făcut mai multe tentative de a afla de ce această serie nu este disponibilă şi cui aparţine, însă fără succes. Am trimis şi solicitare şi tot nimic. Au trecut cred că deja câteva luni bune.
Vreau să fac o precizare, seriile interzise se referă fie la nişte cuvinte necenzurate, fie sunt abrevieri ale unor instituţii de stat. PDM nu se încadrează în niciuna din categoriile enumerate anterior.
Este de menţionat că, dacă luăm în ordine crescătoare, de la 1 la 999, păi vedem că avem cel puţin 999 de numere de înmatriculare cu cele trei litere: PDM. Dar dacă facem combinaţii, numărul lor este cu mult mai mare. Extrem de mare. Că aparţin Partidului Democrat din Moldova sau altcuiva, nu pot să vă spun cu certitudine. Însă, în virtutea tuturor circumstanţelor, pot să presupun că anume Partidul Democrat din Moldova a blocat această serie.
Indiferent cine a făcut asta, eu am o întrebare către „Registru”: Cine are nevoie de atâtea numere de înmatriculare, mai bine zis de o serie întreagă, şi care este motivul? Sper să primesc un răspuns!”, mai scrie acesta pe blogul său.









































































