Declarații TARI de la Ion Sturza: Dodon joacă după regulile lui Plahotniuc, Ghimpu mai are trei luni la guvernare, iar Filat a fost BĂTUT în penitenciar
Fostul premier al R. Moldova, Ion Sturza, susține că președintele Igor Dodon joacă după regulile impuse de Vladimir Plahotniuc, liderul democraților și coordonatorul coaliției de la guvernare. Iar situația lui Dodon este cu atât mai complicată, cu cât acesta ar avea niște polițe de plătit Moscovei.
„Plahotniuc nu mai negociază cu cineva, el îi impune regulile de joc lui Dodon și deja a devenit dominant. (…) Dodon are o constrângere foarte mare, dacă ne referim la mandatul său pe care l-a primit de la Federația Rusă de a apropia R. Moldova de Rusia. În Federația Rusă nimeni nu se gândește la soarta Moldovei. Dodon are o situație destul de complicată de a merge pe acest algoritm care i se impune din exterior”, a declarat Ion Sturza, ieri-seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV.
Potrivit fostului premier, în loc să lupte cu corupția, șeful statului „alimentează” oamenii cu povești.
„Oamenii consideră că Dodon este tătuca națiunii. El își alimentează electoratul cu povestioare bizare. El este președintele lor, dar nu al nostru. Aceștia așteaptă promisiuni simple, cum ar fi o bucată de pâine pe masă, lucruri de bază, pe care el le-a și promis. (…) Dodon ar trebui să deranjeze corupția sau alte lucruri, dar el știe foarte bine limitele capacității sale de a combate corupția. El singur a fost parte a acestui sistem: privatizări, scheme legate de Federația Rusă. El este parte a sistemului și cunoaște foarte bine cum funcționează acest sistem și chiar a beneficiat de acest sistem. Eu știu că el chiar se teme de acest sistem”, a punctat Sturza.
Sursa a adăugat că în R. Moldova există acum „un singur controlor” și acesta se numește Vladimir Plahotniuc.
Mai mult, fostul premier confirmă faptul că Igor Dodon s-a dus la Moscova să negocieze funcția de șef la „MoldovaGaz” pentru Plahotniuc, iar Vasile Botnari ar fi un „om de încredere din cercul intim” al liderului democrat.
„Vasile Botnari este un om de încredere al lui Vlad Plahotniuc. El este în cercul intim al acestuia. Eu nu aș specula despre sume, înțelegeri, ceea ce pot să vă spun este că această companie este râvnită de foarte multa lume prin specificul activității ei. Prea dură a fost umilința la care a fost supus „Gazprom”-ul de către autoritățile din R. Moldova. A fost o decizie la cel mai înalt nivel aprobată”.
Întrebat dacă Dodon ar fi negociat funcția la Moscova pentru Plahotniuc, Sturza a răspuns: „Da, asta pot să o spun cu încredere, chiar din surse veridice. Că s-a plătit o poliță mai veche sau a fost vorba despre altceva, nu putem spune. Alegerea lui Vasile Botnari este o responsabilizare destul de mare pentru PD”.
Tot Sturza a spus că liberalii s-ar putea regăsi la guvernare încă cel mult trei luni, fiindcă Mihai Ghimpu ar fi vulnerabil „prin activitățile economice ale ortacilor lui din Consiliul local, din Primărie, ministere, departamente”.
„Mihai Ghimpu nu a fost niciodată un om confortabil, el este extrem de imprevizibil. Eu cred maximum trei luni va fi un Guvern monocolor, exclusiv al PD. Totodată, PD va avea o majoritate confortabilă pentru a schimba legislația cu privire la alegeri, poate nu Constituția, dar noi avem o Curte Constituțională care găsește formule de a schimba fără de plebiscite populare”, a spus fostul premier.
În aceeași emisiune, actualul om de afaceri a declarat că fostul premier Vlad Filat, condamnat definitiv la nouă ani de închisoare, ar fi fost bătut în penitenciar.
„Filat a fost bătut crunt în pușcărie, e un lucru cunoscut la penitenciar. Crunt a fost bătut, el a spus că a căzut cu capul de coltul mesei, dar mă rog, asta e”, a declarat Sturza.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi