DECLARAȚIE // România, pregătită să ajute R. Moldova în cazul unei crize energetice: „Orice criză energetică care ar putea să aibă loc, ea va fi generată de Rusia”
România este dispusă să ajute Republica Moldova în cazul unei crize energetice la fel cum a făcut-o și acum doi ani. Asigurările au fost date de Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru Agenția Moldpres.
„Noi suntem pregătiți să venim în sprijinul Republicii Moldova, dacă va fi nevoie. Îndrăznesc să spun că orice criză energetică care ar putea să aibă loc, ea va fi generată de Rusia”, a declarat Cristian-Leon Țurcanu pentru sursa citată.
Diplomatul român a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei, menționând că acesta afectează securitatea Republicii Moldova, a României, dar și a întregului continent european.
„Cred că cea mai bună măsură de a ne proteja este să ne creștem gradul de reziliență - Republica Moldova, România, dar și celelalte state din regiune”, a menționat Ambasadorul Țurcanu.
CITIȚI și Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România este partenerul pe care Republica Moldova poate conta în toate circumstanțele”
Diplomatul român a salutat alegerea făcută de cetățenii moldoveni la referendum și prezidențiale și a dat asigurări că România va continua să susțină Republica Moldova pe calea integrării europene.
„E o victorie a libertății de alegere a unui viitor mai bun, mai prosper, a unui viitor în pace și securitate. (...) Pentru anul viitor, noi vom continua să susținem acest obiectiv deosebit de ambițios al Republicii Moldova - integrarea în Uniunea Europeană. Totodată, vom derula o serie de acțiuni foarte practice, care vin să sprijine eforturile în tot ceea ce înseamnă perioada de preaderare”, a declarat Ambasadorul României în R. Moldova.
Când ar putea avea loc ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de șefă a statului pentru a doua oară
Tiraspolul joacă la aceeași mână cu Moscova: Infrastructura postului ilegal din localitatea Bâcioc, în apropiere de podul peste Nistru, fortificat pentru a efectua controale abuzive asupra mașinilor și cetățenilor
VIDEO // Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie: Maia Sandu, președintă a R. Moldova pentru încă un mandat de patru ani