DECLARAȚIE // „În toamnă va începe un RĂZBOI anti-Dodon. Președintele nu are capacitatea să-l distrugă pe Plahotniuc. Nici Rusia nu-l va putea AJUTA”
„Președintele Igor Dodon nu mai crește, dar dimpotrivă, scade încet dar sigur. În toamnă va fi declanșat un război anti-Dodon pe toate fronturile. Dodon se poate considera dictator doar în partidul său, iar Partidul Democrat (PD) nu are nici un interes ca PSRM să câștige alegerile parlamentare”. O declarație în acest sens a fost făcută de fostul ministru al Apărării și liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Important”.
Șalaru consideră că, în cazul în care PSRM ar câștiga alegerile, atunci R. Moldova va fi izolată asemenea Coreei de Nord, iar PD nu va permite asta. „PD nu acceptă și nu va face cadouri. Nu va permite ca Dodon să se dezvolte. În toamnă, dar cel târziu în iarnă, va începe un război pe toate fronturile care va duce la scăderea ratingului lui Dodon. Dodon nu are pârghii să-l distrugă pe Vlad Plahotniuc”, a spus acesta.
De asemenea, fostul ministru subliniază că nici Rusia nu-l va putea ajuta prea mult pe Dodon ca să câștige războiul. „El deja a antrenat Rusia, iar Plahotniuc s-a inclus în acest război. Plahotniuc a demonstrat că e foarte decis să facă ceea ce trebuia demult făcut. Este în interesul său să facă asta. Putin are nevoie de un eveniment important pentru ca să câștige viitoarele alegeri prezidențiale, doar că el preferă să se bată cu o țară care are capacități asemănătoare cu ale Rusiei. Moldova e prea mică pentru orgoliul lui Putin. Dacă Rusia va aplica sancțiuni R. Moldova după ce Rogozin a fost declarat persona non grata, atunci va recunoaște că s-a simțit amenințată. În lume ar fi două țări care sancționează Rusia: SUA și R. Moldova, care l-a oprit pe Rogozin”, crede Șalaru.
Fostul ministru mai susține că și fostul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, ar fi un as în mâinile lui Plahotniuc: „Șevciuk este cea mai mare captură de război a Moldovei. El dă astăzi cu subsemnatul și explică multe. Unii de la Moscova tremură că ar putea ieși la suprafață multe lucrui. Rogozin, dacă urma să ajungă aici, urma să abordeze și această problemă. Urma să discute și despre solicitarea Chișinăului de a retrage armata rusă din Transnistria. Cert este că astăzi R. Moldova și Ucraina sunt capabile să blocheze accesul tuturor în Transnistria și astfel să facă plecată armata rusă de acolo”.
Sursa citată a mai adăugat că, în cazul în care Plahotniuc îl doboară pe Dodon, atunci are șanse mari să se mențină la putere în continuare: „Totuși, nu va avea suficiente voturi pentru a guverna singur. Eu cred că domnul Traian Băsescu (președintele de onoare al PUN n.r.) va accepta să coalizăm cu PAS și PPDA. După asta vom vedea cu cine vom coaliza ca să asigurăm o majoritate”.
Anatol Șalaru este sigur că PUN, cu Băsescu vârf de lance, va intra în Parlament și că foarte probabil va face coaliție cu PD-ul lui Vlad Plahotniuc. „În politică nu poți spune niciodată nu. Un partid politic face tot posibilul pentru a veni la guvernare. Uneori poți trece și în opoziție, dar e prematur să discutăm despre asta acum. Noi sperăm că guvernarea actuală va renunța la sistemul mixt și sper că vor fi luate în calcul presiunile făcute de UE și SUA. PD, dacă se include în lupta cu Dodon, are șanse să câștige multe mandate și în baza vechiului sistem electoral”, a conchis sursa citată.
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi
DECIS // Românii, inclusiv cetățenii R. Moldova cu pașaport românesc, vor putea călători din 2025 în SUA fără vize: „2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”