DECLARAȚIE // Dacă justiția sancționa finanțarea din Bahamas sau cumpărarea de voturi în Găgăuzia, corupția politică nu lua amploare: „Așa nu se mai poate. Imediat după alegeri, Parlamentul și Guvernul trebuie să ia măsuri excepționale”
2539
Libertatea și democrația Republicii Moldova nu erau astăzi „în pericol”, dacă justiția sancționa la timp cazurile de corupție politică, cum ar fi schema Bahamas (bani veniți din Rusia, via Bahamas, pentru campania din 2016 a socialistului Igor Dodon - n.r.) sau cumpărarea voturilor în Găgăuzia, este convinsă președinta în exercițiu, Maia Sandu.
„Bunele practici internaționale în materie de reformă a justiției s-au dovedit a fi insuficiente, ineficiente pentru cazul R. Moldova, unde această corupție a pătruns prea adânc și acești oameni din sistem, după paravanul independenței justiției, iată au ajuns să trădeze R. Moldova, să pună în pericol viitorul acestui stat și așa nu se mai poate. Imediat după aceste alegeri, Parlamentul și Guvernul trebuie să ia măsuri total diferite de ce s-a făcut până acum”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui interviu făcut public vineri, 25 octombrie.
Potrivit șefei statului, după scrutinele de duminică, în cadrul căruia oamenii legii au documentat oferirea de bani contra voturi, vedem ce „consecințe grave poate avea corupția politică pentru toată republica”.
„Pentru că nu a fost sancționată finanțarea din Bahamas, pentru că nu a fost sancționată cumpărarea de voturi în Găgăuzia, cumpărarea de voturi în alte alegeri, iată acum vedem că acest fenomen a luat amploare în toată republica. E problema justiției. Vedem că Poliția lucrează mult mai bine decât altă dată, vedem că Centrul Național Anticorupție lucrează mult mai bine decât altă dată, dar dacă toți cei care sunt implicați în această finanțare ilegală sunt arestați, dar a doua zi sunt eliberați de judecători, atunci de ce să nu continue aceste lucruri”, a punctat Maia Sandu, care va lupta în turul doi cu Alexandr Stoianoglo pentru încă un mandat de șef al statului.
Maia Sandu recunoaște că a subestimat „rezistența enormă” din partea sistemului justiției, dar anunță măsuri „mult mai dure” după alegeri.
„Cea mai mare problemă și cea mai mare dezamăgire este justiția. Chiar dacă noi am muncit în fiecare zi pentru ca justiția să înceapă să funcționeze, oamenii care sunt acolo de 30 de ani, care au prins rădăcini mari nu vor să se lase duși. O parte dintre corupții din sistem au plecat, o parte a rămas și faptul că ceea ce ni se întâmplă nouă astăzi, faptul că este pusă în pericol securitatea și libertatea statului nostru, democrația, pentru că am văzut că instituțiile statului vorbesc despre furt masiv de voturi în primul scrutin. Toate astea se întâmplă pentru că hoții nu au fost sancționați, pentru că unii oameni din justiție au continuat să conlucreze cu hoții, i-au protejat, au luat mită, au închis ochii la toate aceste fărădelegi și, da, am subestimat această rezistență din sistem și prezența celor care pe lângă hoții mari au făcut bani de-a lungul timpului și nu vor să se lase duși. O lecție, cea mai importantă lecție, este că nu poți să faci reforma justiției cu mănuși albe, așa cum spun cetățenii, că trebuia de reacționat mult mai dur și că asta vom face și asta trebuie să facă Parlamentul și Guvernul imediat după ce se încheie acest scrutin”, a declarat Maia Sandu.
„Trebuie folosite metode extraordinare. Suntem într-o situație excepțională, cu riscuri la adresa securității statului, la adresa democrației noastre, când oameni care au mulți bani vin și cumpără decizia poporului suveran al R. Moldova. În campanie electorală, instituțiile trebuie să identifice și să-i sancționeze pe toți cei care sunt implicați în acest scheme, dar după ce se încheie această campanie, Parlamentul și Guvernul trebuie, și știu că vor veni, cu măsuri excepționale, pe măsura situației în care ne aflăm”, a conchis șefa statului.
14.12.2025
01:51
257
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
525
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
541
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
422
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
395
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
609
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
517
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
526
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
512
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
673
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
586
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
618
Horoscopul zilei 13.12.2025
14.12.2025
01:51
160
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
514
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
529
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
411
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
385
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
601
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
508
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
516
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
502
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
664
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
580
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
612
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
694
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
806
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
916
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
872
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
850
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
819
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
935
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
732
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
849
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
897
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
979
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
616
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
838
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














