Organizațiile neguvernamentale CONDAMNĂ modul „nedemocratic” în care a fost învestiti Guvernul Filip
Peste 20 de ONG-uri au semnat o declaraţie prin care condamnă distorsionarea procesului democratic în R. Moldova prin modul de formare, votare și învestire a Guvernului Filip, fapt care afectează grav încrederea în acest Guvern. ,,Chemăm factorii de decizie la respectarea principiilor unui stat de drept, a legislației și restaurarea prin acțiuni rapide și ferme a încrederii pierdute în instituțiile statului”, se precizează în declaraţie.
În adresare, semnatarii descriu mersul de desemnare a premierului R. Moldova şi amintesc de declaraţia din 15 decembrie 2015 a preşedintelui Nicolae TImofti care a spus că asupra sa sunt exercitate presiuni din partea Partidului Democrat pentru a-l convinge să-l desemneze prim-ministru pe Vladimir Plahotniuc.
,,Guvernul a fost votat într-o ședință ce a durat circa 30 de minute, în care prim-ministrul desemnat a citit discursul său timp de opt minute, iar în alte două minute a prezentat lista Cabinetului de miniștri. În mod arbitrar a fost omisă sesiunea de întrebări și răspunsuri. Programul de activitate și lista Guvernului nu au fost dezbătute, contrar art. 98 alin. (3) din Constituția R. Moldova”, se precizează în declaraţie.
Organizațiile semnatare condamnă graba cu care a fost învestit noul Guvern, considerând metodele de învestire a Cabinetului de miniștri contrare normelor democratice si prevederilor Constituției.
,,Mai mult, procedura de depunere a jurământului de către membrii Guvernului, a avut loc tot pe 20 ianuarie 2016, pe ascuns, la miezul nopții, după ce anterior publicul a fost anunțat oficial că depunerea jurământului va avea loc în altă zi. Nici măcar purtătorul de cuvânt al preşedintelui R. Moldova nu a cunoscut până
în ultima clipă despre momentul depunerii jurământului”, se mai precizează în document.
,,Având în vedere presiunile exercitate asupra Președintelui pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru promovat cu insistență doar de un partid politic, insistenţa ulterioară de a desemna același candidat de către o majoritate parlamentare asupra căreia planează suspiciuni că s-a format pe bază de corupție, șantaj și intimidări, boicotarea de către deputați a candidatului desemnat inițial de către președintele republicii cu respectarea normelor Constituției, retragerea subită a celui de-al doilea candidat desemnat de președinte, eschivarea Guvernului Filip de la semnarea declarației de integritate propusă de societatea civilă, votarea acestuia în cadrul unor proceduri parlamentare rapide și netransparente, precum și depunerea jurământului de către Guvernui Filip pe ascuns”, se mai precizează în declaraţie.
De asemenea, semnatarii declară că circumstanțele de mai sus nu permit să avem încredere în Guvernul votat pe 20 ianuarie curent până când acesta nu va demonstra prin acțiuni concrete contrariul.
Semnatarii condamnă orice acțiuni violente în adresa protestatarilor, politicienilor, si polițiștilor, considerând protestele pașnice drept cea mai democratică metodă de a demonstra nemulțumirea față de acțiunile autorităților.
,,Totodată, atenţionăm că guvernarea trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru tensionarea situaţiei, urmare a atitudinii neconstructive faţă de cerinţele protestatarilor şi a lipsei dialogului efectiv cu aceştia”, conchide sursa citată.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski