05:25:33 23.11.2024
Stiri

Decizie ISTORICĂ a Islandei! Ce a hotărât cu privire la Mondialul din Rusia

Sport 27.03.2018 19:21 Vizualizări3395 Autor: Ziarul National
Decizie ISTORICĂ a Islandei! Ce a hotărât cu privire la Mondialul din Rusia


Islanda va „boicota diplomatic” Mondialul din Rusia. Decizia vine în contextul scandalului posibilei otrăviri a unui presupus spion rus, Sergei Skripal.

Anglia, Australia, Polonia şi Japonia, care îi suspectează pe ruşi de tentativă de asasinat asupra lui Sergei Skripal, otrăvit cu o neurotoxină în Anglia, au ameninţat că vor boicota CM 2018.

Potrivit jurnaliştilor britanici, oficialii din Insulă discută chiar posibila retragere a naţionalei Angliei de la Campionatul Mondial, care va începe peste mai puţin de 100 de zile în Rusia.

„Un boicot este cu siguranţă una dintre variantele puse pe masă”, a declarat un oficial englez, sub protecţia anonimatului, pentru The Times.

Până ce aceste ţări să ia o decizie oficială, iată că altă ţară din Europa, Islanda, a luat o hotărâre drastică.

Islanda va „boicota diplomatic” turneul final, ceea ce înseamnă probabil că, exceptând echipa de fotbal, nimeni din ţara nordică nu va călca pe tărâm rusesc. Nici măcar un oficial nordic nu va face deplasarea pentru Mondial. În paralel, au fost deja suspendate contactele cu Rusia la cel mai înalt nivel, anunţă TASS news.

Decizia islandezilor a venit după ce 16 state din Uniunea Europeană şi Canada au anunţat luni că îi vor expulza pe diplomaţii ruşi, după nefericitul caz al lui Sergei Skripal. Ţările din Vest au dat vina pe Moscova pentru otrăvirea fostului dublu agent care a avut loc pe 4 martie, la Salisbury (Marea Britanie). Rusia a negat acuzaţiile şi s-a oferit să ajute la investigaţia ulterioară.

A 21-a Cupă Mondială din istorie va avea loc în perioada 14 iunie - 15 iulie. Islanda face parte dintr-o grupă de foc, la Mondialul din Rusia, alături de Argentina, Croaţia şi Nigeria.

Peste 100 de diplomați ruși au fost deja expulzaţi în urma scandalului. Şi România va expulza un diplomat.

Sursa: digisport.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md