DECIZIE// Doar un singur laborator din R. Moldova va elibera certificate pentru exportul vinurilor
Ministerul Agriculturii a retras toate autorizaţiile acordate anterior de laboratoarele care verificau calitatea vinurilor şi eliberau certificate de export. Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
Oficialul a precizat că va exista doar un singur laborator, pe lâgnă minister, unde toţi vinificatorii moldoveni vor putea să obţină certificate pentru export. Decizia a fost luată după interdicţiile impuse de Federaţia Rusă. „Rospotrebnadzor-ul doreşte să se convingă că noi avem un sistem naţional de control a calităţii care nu ar permite exportul producţiei contrafăcute sau ofensive. Noi avem şi un plan de acţiuni. Am anulat toate autorizaţiile care au fost eliberate anterior de alte laboratoare. Am stabilit că numai laboratorul nostru de referinţă, acreditat de Federaţia Rusă şi în Uniunea Europeană, va elibera, de acum înainte, certificate pentru export. Am trecut de la certificarea loturilor mari la certificarea loturilor mai mici, ceea ce este,de fapt, mai costisitor pentru producătorii noştri. Dar, având în vedere că clientul întotdeauna are dreptate, am făcut absolut tot ce s-a cerut”, a explicat Bumacov în cadrul unui interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.
Potrivit ministrului Agriculturii, autorităţile Federaţiei Ruse urmează să decidă în cel mult zece zile dacă va fi reluat importul de vinuri moldoveneşti. „Noi am spus foarte dur: am epuizat toate cerinţele, totul a fost realizat, când noi revenim la o decizie? Mi s-a spus clar: cel mult, în zece zile va fi luată o decizie. Vom vedea care va fi această decizie. Eu sper că va fi nu atât în folosul vinificatorilor din Republica Moldova, cât în folosul consumatorului din Federaţia Rusă”, a conchis Vasile Bumacov.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani