05:29:54 10.03.2025
Stiri

Decizia de ieri a Curții Constituționale trezește CRITICI

Social 28.05.2014 16:12 Vizualizări2246
Decizia de ieri a Curții Constituționale trezește CRITICI europalibera.org

Organizația Amnesty International Moldova critică decizia de ieri a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională Legea prin care era exclus termenul de prescripție pentru pornirea dosarelor penale legate de evenimentele din 7 aprilie 2009.

„Această decizie este incompatibilă cu obligaţiile Moldovei, asumate prin semnarea Convenţiei ONU împotriva torturii şi Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, de a investiga acuzaţiile de tortură şi alte rele tratamente”, a menţionat Cristina Pereteatcu, director Executiv Amnesty International Moldova.

Decizia este în mod special îngrijorătoare, deoarece aceasta înseamnă că dacă o persoană nu a fost atrasă la răspundere penală pentru acte de tortură în aprilie 2009, în decursul a 5 ani, atunci, chiar dacă vor exista probe şi va fi demonstrată vinovăţia sa, precum că a săvârşit acţiuni de tortură în acea perioadă sau că şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, infracţiunea nu va mai putea fi invocată în instanţele judecătoreşti, iar torţionarii nu vor mai putea fi atraşi la răspundere penală, susține sursa.

Astfel, dreptatea pentru victimele torturii din aprilie 2009 rămâne o problemă nerezolvată, iar făptaşii actelor de tortură şi alte rele tratamente vor considera că pot acţiona şi în continuare cu impunitate.

Protejarea torţionarilor din aprilie 2009, care nu au fost puşi sub acuzaţie până în acest moment, demonstrează că autorităţile sunt selective atunci când aplică drepturile omului şi legislaţia asigură impunitatea pentru adevăraţii vinovaţi de acte de tortură şi alte rele tratamente, afirmă Pereteatcu.

Ieri, Curtea Constituțională (CC) a declarat drept neconstituțională eliminarea termenului de prescripţie în „dosarul 7 aprilie”, lege votată anterior unanim în Parlament, la propunerea liberal-democraților. După ce au votat în favoarea acestei legi, comuniștii au depus o contestație la Curte, care a fost satisfăcută, ieri, de către magistrați.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte