DECIS // Vinurile moldovenești INTERZISE în Rusia


Începând de astăzi, agenţii economici din R. Moldova nu vor mai putea exporta produse vinicole în Federaţia Rusă. Autorităţile de la Moscova au instituit un embargo pentru o perioadă nedeterminată. Anunţul a fost făcut de şeful Serviciului federal sanitar „Rospotrebnadzor”, Ghennadi Onişcenko.
Acesta a declarat că timp de câteva săptămâni a cerut insistent autorităţilor de la Chișinău să ia măsurile necesare pentru a asigura calitatea vinurilor care sunt exportate în Federația Rusă, însă solicitările au fost neglijate.
„Noi nu intenționăm să jucăm rolul de bonă pentru economia R. Moldova. Embargoul este singura soluție pentru a rezolva problema. Nu putem să ne încărcăm laboratoarele cu produse moldovenești și să facem lucrul pe care ar trebui să-l facă autoritățile R. Moldova. Cerem ca loturile de vin blocate să părăsească teritoriul Rusiei”, a declarat Onișcenko pentru Interfax.
Șeful „Rospotrebnadzor” s-a arătat indignat de faptul că la Chișinău au fost verificate în laborator doar 0,9% din vinurile livrate în Rusia, iar autoritățile rusești trebuie să verifice toată cantitatea.
Amintim că, în ultimele zile, Federația Rusă a rebutat opt loturi de vin și coniac din R. Moldova pe motiv că nu ar corespunde normelor de calitate și ar fi periculoase pentru sănătatea consumatorilor. Băuturile au fost îmbuteliate de cei mai cunoscuți producători: „Cricova”, „Purcari” și „Aroma”.
Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au comentat decizia Rusiei de a institui un nou embargo pentru vinurile moldovenești. Amintim că vinificatorii noștri au fost în aceeași situație și au suferit pierderi de aproximativ 180 de milioane de dolari. Onișcenko declara atunci că vinurile moldovenești sunt „bune de vopsit gardurile”.













































































