DECIS // PPDA îl va sprijini pe Grigore Cobzac la alegerile parlamentare noi din circumscripţia nr. 38. Formaţiunea lui Năstase îi cere şi PAS-ului să-şi retragă candidatul în favoarea lui Cobzac
Biroul Politic Național al Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA) a decis astăzi să acorde susținere electorală candidatului independent Grigore Cobzac în alegerile parlamentare noi din circumscripția 38, Hâncești.
Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, "decizia are la bază o reflecție temeinică și asumată".
"Până în prezent, PPDA a făcut absolut totul pentru identificarea unui candidat comun neafiliat politic, care ar fi reprezentat forțele proeuropene și naționale, ca un prim test pentru marile bătălii politice ale anului 2020. Platforma "DA" este fidelă principiilor sale și a decis să nu-și lanseze propriul candidat în aceste alegeri, chemând la unitatea tuturor forțelor democratice de centru-dreapta, care trebuie să învingă în această circumscripție.
PPDA nu poate ignora faptul că Grigore Cobzac a fost candidatul comun al forțelor antioligarhice în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în circumscripția nr. 38 și în condițiile unui scrutin neliber și inegal a avut sprijinul popular, obținănd locul doi cu peste 33% din voturile exprimate în cadrul scrutinului", argumentează formaţiunea lui Năstase.
De asemenea, pentru PPDA contează şi faptul că Grigore Cobzac este originar din raionul Hâncești.
"Avem ferma convingere că dânsul va fi o voce distinctă și sonoră în favoarea procesului de recuperare democratică în R. Moldova, inseparabilă de necesitatea organizării unei mișcări naționale de rezistență antioligarhică, prefigurate astăzi în proiectul unei adevărate restaurații îmbrățișate de Igor Dodon și PSRM.
PPDA consideră că miza adevărată a scrutinului din circumscripția 38 este crearea condițiilor necesare și suficiente pentru o mișcare de unitate a forțelor de centru-dreapta. Rezultatul acestor alegeri ne vor ajuta să înțelegem care sunt adevăratele interese ale liderilor și partidelor politice de pe centru dreapta.
Platforma "DA" îndeamnă toți alegătorii din raza circumscripției 38 să iasă masiv la vot pe data de 15 martie și să susțină candidatura dl Grigore Cobzac, care, din punctul de vedre al formațiunii noastre, reprezintä cel mai bine idealurile de libertate, bunăstare, justiție și valori democratice, un candidat integru și profesionist de profil european, care nu va permite dispersarea și pulverizarea voturilor și va da startul unei mișcări de unitate pe plan național.
Totodată, facem un apel către alte partide proeuropene și naționale autentice să gândească strategic și să acționeze local. Iar acest îndemn înseamnă să aibă tăria de a-și retrage candidații proprii, garantând astfel condițiile necesare pentru victoria candidatului independent, Grigore Cobzac, într-o circumscripție în care se va vota pentru decuplarea de pericolul Igor Dodon și de mascotele sale politice", mai arată sursa citată.
Anterior, Partidul Unităţii Naţionale l-a retras din cursa electorală pentru circumscripţia 38 pe Vlad Ţurcanu, în favoarea lui Grigore Cobzac.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor