DECIS la Guvern: Pensiile vor crește cu 10% de la 1 aprilie


Pensiile vor fi indexate cu 10% de la 1 aprilie curent, a decis Guvernul în ședința de miercuri.
Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, aproximativ 672 000 de pensionari vor beneficia de aceste majorări.
Pensiile vor crește, în medie, cu 395 de lei.
Buzu a subliniat și că o decizie crucială pentru pensionarii din Republica Moldova va avea loc la Roma, unde Senatul italian va ratifica un acord istoric de protecție socială între Republica Moldova și Italia. Acest acord marchează un pas important către asigurarea unui sistem de protecție socială corespunzător pentru cetățenii moldoveni care locuiesc și muncesc în Italia, a subliniat Alexei Buzu. După ratificarea în Senat, acordul va fi supus aprobării finale în Camera Deputaților.









































































