DECIS // Dezbatere electorală fără moderatori între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, duminică, la Palatul Republicii
Dezbaterea electorală între candidații la funcția de președinte al R. Moldova, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, va avea loc duminică, 27 octombrie, la Palatul Republicii din Chișinău.
Discuțiile vor fi purtate fără moderator și vor începe la ora 10.00.
Candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, a anunțat public că acceptă condițiile puse de Maia Sandu, după un șir de discuții legate de integritatea moderatorului Gheorghe Gonța, propus de fostul procuror general, cercetat penal pentru corupție.
„Desigur, accept propunerea dumneavoastră și sunt pregătit pentru o discuție conform condițiilor indicate de dumneavoastră. Acestea sunt, fără îndoială, foarte confortabile. Ca un compliment pentru viitor, nu eu am inițiat discuția privind inacceptabilitatea anumitor moderatori. Mă bucur, totuși, că ați găsit o soluție pentru a vă ajusta poziția. Vă mulțumesc pentru acest lucru”, a scris Stoianoglo pe Telegram.
„Domnule Stoianoglo, am vrut o dezbatere despre R. Moldova și soarta statului. Dumneavoastră ați transformat-o într-o dezbatere despre moderator. Nu asta așteaptă moldovenii. Oamenii vor să vadă planul meu și planul dumneavoastră pentru R. Moldova. Să scoatem moderatorul din discuție. Dumneavoastră sunteți contracandidatul, anume dumneavoastră trebuie să le vorbiți oamenilor. Așadar, duminică, la ora 10.00, vă aștept la Palatul Republicii, unde vom discuta în doi fără moderator - eu vă voi adresa 10 întrebări și dumneavoastră îmi veți adresa 10 întrebări. Oamenii au înțelepciunea să decidă singuri ce fel de președinte își doresc. Nu vă fie frică”, a fost îndemnul Maia Sandu lansat la adresa lui Stoianoglo.
Energie electrică, suficientă și sâmbătă: Autoritățile de la Chișinău preconizează o situație mai problematică după Crăciunul pe stil vechi
„Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”: Fostul bodyguard al condamnatului Șor riscă până la șase ani de pușcărie. 5,2 milioane de lei pentru finanțarea partidului ,,Șansa"
PROIECT // Cât vom plăti pentru energia electrică, după majorarea tarifelor