23:50:24 22.11.2024
Stiri

De la mâncarea SĂRACILOR, la cel mai SOLICITAT preparat din lume. Despre ce aliment este vorba

Știri 02.08.2015 17:04 Vizualizări2617 Autor: Daniela Hadei
De la mâncarea SĂRACILOR, la cel mai SOLICITAT preparat din lume. Despre ce aliment este vorba hello-georgia.com


Considerată în prezent mai degrabă un tip de fast food din cauza popularizării ei în Statele Unite și asocierii ei cu o dietă mai puțin sănătoasă, pizza este una dintre cele mai solicitate mâncăruri din lume, iar în Italia, este considerată mâncare tradițională.

Pizza, așa cum o știe astăzi toată lumea, a apărut după secolul al XVI-lea, dar cuvântul în sine este mult mai vechi, el apare pentru prima dată într-un document în anul 997, apoi în alte documente medievale din Italia centrală și de sud.

Precursorul pizzei a fost, probabil, focaccia, o altă specialitate italiană sub forma unei pâini turtite pe care romanii antici o numeau panis focacius. Această pâine era servită în mod tradițional cu diverse topping-uri, de regulă condimente și plante aromatice, pentru a-i îmbunătăți gustul.

O pâine asemănătoare, denumită plakous, se servea și în Grecia antică, cu ierburi, ceapă sau usturoi, dar și în zone foarte îndepărtate precum India (paratha).

În secolul al XVI-lea, după descoperirea Americii, Focaccia s-a transformat în pizza, când au fost aduse din „Lumea Nouă” roșiile.

Inițial, adăugarea roșiilor pe blatul de pâine era o practică întâlnită mai degrabă în zonele sărace din sudul Italiei, mai precis la Napoli, locul de naștere al pizzei, motiv pentru care această mâncare și-a făcut cu greu loc în alimentația cotidiană a italienilor. Cu timpul însă, topping-urile s-au diversificat, iar pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Alexandre Dumas, tatăl, călătorind în Italia, a scris despre marea diversitate a sortimentelor de pizza.

Cel mai cunoscut și apreciat tip de pizza din Italia este clasica Margherita. Cu privire la originea acestei pizze relativ simple circulă o poveste veche: ea ar fi fost creată în 1889 de către napoletanul Raffaele Esposito. Cu ocazia vizitei cuplului regal la Napoli, el ar fi creat o pizza inspirată de culorile steagului italian – roșu (roșii), alb (mozzarella) și verde (busuioc) – iar reginei Margherita i-ar fi plăcut atât de mult mâncarea încât pizza a primit numele ei.

Unii specialiști în domeniul pizzei consideră că există doar două tipuri de pizza autentice: Marinara și Margherita.

Pizza s-a răspândit dincolo de granițele orașului său de baștină spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dar a ajuns faimoasă mai târziu, și asta grație imigranților italieni din Statele Unite. Prima pizzerie din Statele Unite s-a deschis, se pare, în Manhattan în anul 1905, și a fost urmată de alte localuri înființate de imigranți în toate marile orașe americane, scrie historia.ro.

Treptat, pizza a început să fie consumată și de americanii care se aventurau în cartierele imigranților. După Al Doilea Război Mondial, în epoca turismului de masă, și alte popoare au descoperit deliciile acestei pâini italienești. Pizza s-a răspândit apoi în întreaga lume grație influenței Statelor Unite: odată cu blugii și muzica rock'n roll, pizza – devenită între timp un tip de fast food foarte iubit de americani – a devenit și ea faimoasă.

Astăzi, pizza se servește în nenumărate variante, cu tot soiul de topping-uri, inclusiv unele pe care italienii nu le-ar pune niciodată pe un blat de pizza, și se găsește aproape oriunde.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md