16:24:08 27.11.2024
Stiri

De ce se scumpesc gazele? Explicația ministrului Energiei

Actualitate 27.11.2024 14:33 Vizualizări435 Autor: Ziarul National
De ce se scumpesc gazele? Explicația ministrului Energiei


Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să majoreze tarifele la gazele naturale, furnizate cetățenilor începând cu 1 decembrie, cu aproape 40 la sută sau cu patru lei.

ANRE, care urma să ia în grabă decizia astăzi, la doar o zi de la depunerea solicitării, și-a amânat ședința până vineri, 29 noiembrie.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, lasă să se înțeleagă că solicitarea de a majora tarifele la gazele naturale ar fi una justificată, în condițiile în care prețurile „s-au schimbat esențial” în lunile octombrie și noiembrie curent.

„Furnizorul a făcut calculele respective, a ajuns la concluzia că nu se încadrează în prețul actual și a solicitat asta de la ANRE. Estimările se bazează pe situația de pe piață”, a comentat astăzi Victor Parlicov, într-o conferință de presă susținută la Guvern.

CITIȚI și CRIZĂ și SCUMPIRI // Federația Rusă apasă „butonul” Transnistria înaintea alegerilor parlamentare din R. Moldova: Ce înseamnă o eventuală sistare a livrărilor de gaze către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025

Întrebat de ce nu au fost făcute achiziții de gaze din vară, atunci când acestea erau mai ieftine, ministrul Parlicov a arătat că subiectul va fi abordat în cadrul unor audieri parlamentare pe tema situației din domeniul energetic, organizate săptămâna viitoare.

„Ministerul a făcut demersurile necesare și a atenționat că trebuie să încercăm să ne securizăm cu volume încă din luna aprilie”, a punctat Parlicov.

CITIȚI și ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”

Ministrul a dat asigurări că Guvernul va majora compensațiile pentru căldură acordate cetățenilor vulnerabili.

„Noi, ca stat, nu avem gaze proprii ca să putem plafona prețurile, asta face Ucraina, asta face și România. Noi suntem în situația să procurăm gaze la preț disponibil de pe piața internațională și, de aceea, instrumentul nostru nu este să plafonăm prețurile, dar să acordăm compensații la consumatorii vulnerabili. Guvernul va veni cu un buget pentru compensații”, a încheiat Victor Parlicov.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md