18:21:48 14.09.2024
Stiri

De ce ofensiva din Kursk este „devastatoare” pentru Putin. Ministrul suedez de Externe: „Mașinăria de război a Rusiei este găunoasă”

Actualitate 30.08.2024 09:29 Vizualizări1096 Autor: Ziarul National
De ce ofensiva din Kursk este „devastatoare” pentru Putin. Ministrul suedez de Externe: „Mașinăria de război a Rusiei este găunoasă”  Profimedia


Ofensiva îndrăzneață a Ucrainei în Rusia a slăbit regimul lui Vladimir Putin și a demonstrat că amenințările lui legate de extinderea războiului din cauza sprijinului occidental pentru Kiev erau false, a declarat ministrul suedez de Externe într-un interviu pentru Financial Times.

Incursiunea ce durează de mai mult de trei săptămâni prin care Ucraina a cucerit în jur de 1 200 de kilometri pătrați din regiunea rusească Kursk a schimbat „narațiunea” războiului, potrivit ministrului Tobias Billström, care le-a cerut aliaților Kievului să își sporească eforturile de susținere a ucrainenilor.

„Numai faptul că acest lucru a fost posibil este mult mai important decât teritoriul propriu zis” cucerit de ucraineni, a spus Billström.

„Este devastator pentru regimul lui Putin”.

„Arată populației ruse și lumii că mașinăria de război a Rusiei este găunoasă... nu a fost în stare să își protejeze granițele”.

Întrebat ce crede despre liderii ucraineni care vorbesc despre schimbarea regimului de la Moscova, Billström a spus: „și noi vorbim [despre același lucru]”: „Toată lumea care se uită la Rusia azi poate vedea că cu regimul actual riscăm cu toții ca tendința imperialistă să continue - planurile imperialiste asupra vecinilor apropiați, începând cu Ucraina, Belarus, Georgia etc.”.

Suedia, care a renunțat la doctrina neutralității pe care a avut-o timp de două secole, după invazia lui Putin, a fost o sursă esențială de armament pentru Ucraina din februarie 2022. În mai, Stockholm a anunțat că va aproviziona Kievul cu un avion de recunoaștere și cu rachete aer-aer pentru a-i permite să desfășoare bombardamente de la mare distanță.

Spre deosebire de Billström, alți oficiali din Occident și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu impactul pe care ofensiva din Kursk îl va avea asupra forțelor foarte limitate pe care Ucraina le are la dispoziție în estul țării, în special în direcția Pokrovsk, acolo unde Rusia a cucerit teritorii semnificative în ultimele zile.

„Războiul este o afacere riscantă. Ar putea cu siguranță să apară și dificultăți, dar nimeni nu poate priva Ucraina de faptul că a reușit să facă asta o dată. Și dacă o poate face o dată, înseamnă că ar putea să o facă a doua și poate și a treia oară”, a spus Billström.

„Trebuie să rămânem consecvenți”.

Unii oficiali au indicat faptul că Occidentul pune tot mai multă presiune pe Kiev ca să vină la masa negocierilor pentru încheierea cât mai rapidă a războiului, cu toate că Rusia ocupă teritorii vaste din Ucraina.

„Dacă ar fi fost astfel de idei în trecut, succesul formidabil din Kursk a schimbat datele problemei”, a precizat Billström.

Ministrul suedez a spus că nu vrea să vorbească despre probleme de strategie militară, dar ofensiva are un „impact politic” uriaș. Ofensiva ucrainenilor a demonstrat atât slăbiciunea lui Putin, cât și greșeala oficialilor din Occident care s-au lăsat impresionați de amenințările liderului de la Kremlin legate de extinderea războiului și folosirea armelor nucleare.

„Suntem ținuți în alertă de retorica rusească. Dintr-un motiv foarte clar: este una dintre foarte puținele arme rămase în arsenalul Rusiei care, dacă îi permitem, ne-ar putea face să ne temem de Rusia sau să ne alimenteze teroarea față de Rusia. Și nu trebuie să îi permitem”.

„Mai devreme sau mai târziu, trebuie cu toții să realizăm că mare parte din ceea ce vine din Moscova este fals. Intenția este să ne facă să credem că Rusia este mult mai puternică decât este cu adevărat”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
13.09.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Secăreanu, cu musca ...

09.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine și cum îi „tort...

06.09.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // „Ouăle” serviciilor ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md