De ce oamenii RĂMÂN prea mult timp într-o relație nefericită
Multe femei sunt familiarizate cu expresia „bărbatul ăsta nu e de tine”. Cu toate acestea, decid să rămână într-o relație nefericită, de dragul partenerului de viață, potrivit unor studii recente. Pare absurd, am zice, dar totul are o logică. Să pui capăt unei relații nu este niciodată ușor. Se pare că există ceva care nu lasă cuplurile nefericite să se despartă, iar acel „ceva” este altruismul.
La această concluzie neașteptată a ajuns o profesoară de la Universitatea de Vest din Ontario, care studiază luarea deciziilor în relațiile romantice, după ce a monitorizat 1.348 de persoane implicate într-o relație de cel puțin 10 săptămâni și 500 care se gândeau la despărțire.
Probabil îți spui deja că oamenii care stau într-o relație nefericită sunt mai degrabă leneși. În mod normal, ai spune că rămân împreună pentru că ei consideră că au investit prea mult timp și sentimente ca să renunțe sau cred că le-ar fi mai rău dacă vor rămâne singuri.
Dar când o persoană decide să pună punct unei relații, nu pune pe primul loc interesul personal. Chiar și atunci când nu este deosebit de satisfăcută de relație, preocuparea pentru sentimentele partenerului o poate determina să rămână alături de el.
„Cei care se află în așa relații se feresc să facă pasul în primul rând pentru că se gândesc la sentimentele partenerului. Mai ales atunci când consideră că el e foarte implicat în relație se feresc să aducă vorba de despărțire”, a explicat autoarea studiului, Samantha Joel.
Cu alte cuvinte, ne pasă de sentimentele partenerului nostru și nu vrem să-l rănim, deși nu ne simțim fericite alături de el. „Acest lucru este valabil chiar și pentru persoanele care nu s-au implicat cu adevărat într-o relație sau care nu s-au simțit satisfăcute în relație. În general, nu vrem să-i rănim și ne pasă de ceea ce vor”, a mai spus autoarea raportului publicat în Journal of Personality and Social Psychology, potrivit Science Alert.
Constatările studiului de față confirmă bănuielile oamenilor de știință: comportamentul uman este în mod inerent prosocial – un tip de comportament voluntar care își propune să-i ajute pe alții. Acest comportament prosocial nu pare să ascundă considerații egoiste. Se pare că atunci când iau în calcul să se despartă de cineva, oamenii se gândesc serios la gradul de implicare al celuilalt în relație și cât de dureroasă i-ar fi despărțirea.
Sursa: tabu.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2