23:39:35 04.07.2024
Stiri

De ce-i ciupesc țânțarii pe unii oameni mai mult decât pe alții: Explicații bazate pe mai multe studii

Actualitate 02.07.2024 19:33 Vizualizări1324 Autor: Ziarul National
De ce-i ciupesc țânțarii pe unii oameni mai mult decât pe alții: Explicații bazate pe mai multe studii Shutterstock


O seară plăcută de vară poate fi total stricată de pișcăturile de țânțari. Unde mai pui că pe lângă disconfortul de moment, aceste insecte pot fi și transmițătoare de boli. Te-ai întrebat vreodată de ce unele persoane scap nevătămate de atacul țânțarilor, în timp ce altele sunt de-a dreptul "ciuruite"? Oamenii de știință au găsit posibile explicații.

Există mai mult de 3 500 de specii de țânțari, dar numai câteva dintre ele ciupesc oamenii și numai femelele din aceste specii, întrucât au nevoie de sânge ca sursă de proteine pentru ouăle lor.

Pe lângă umflăturile, mâncărimea de moment sau alergiile, în unele zone ale lumii, anumite specii pot transmite boli grave, precum malarie, febră galbenă sau dengue, să enumerăm doar câteva dintre ele.

Dr. Jagdish Khubchandani, profesor de sănătate publică la Universitatea din New Mexico, a declarat pentru Medical News Today: „Motivul pentru care țânțarii sunt atrași de oameni a fost discutat în câteva studii, în care s-a vorbit despre mirosul corporal, culoarea și textura pielii, temperatura corpului, microbii care trăiesc la suprafața pielii, dioxidul de carbon expirat de oameni, consumul de alcool și tipul de dietă. În general, studiile sugerează că femeile însărcinate, persoanele cu o temperatură mai ridicată a corpului și care transpiră mult, prezența diverșilor microbi pe piele și oamenii cu tenul mai închis ar putea fi mai predispuși la a fi ciupiți de țânțari”.

În urma respirației celulare, oamenii și mai toate animalele eliberează dioxid de carbon, căldură și umiditate. Aceste lucruri atrag inițial țânțarii. Unele cercetări sugerează că, cu cât este mai mare producția de CO2, cu atât este mai mare atracția: „Persoanele cu o masă corporală mai mare par a fi mai atractive pentru țânțari”.

Mai multe cercetări au identificat acidul lactic drept o altă substanță chimică de care sunt atrași țânțarii. Încă din 1968, un studiu a constatat că acidul lactic a atras țânțarii femele care transmit febră galbenă. Un altul l-a numit un odorizant uman pentru țânțari. Producem acid lactic atunci când facem exerciții fizice, așa că cel mai bun sfat este să vă spălați cu săpun imediat după antrenament. Apoi uscați-vă bine.


CE IMPORTANȚĂ ARE GRUPA DE SÂNGE

În microbiomul pielii se găsesc milioane de bacterii, care sunt vitale pentru menținerea sănătății. Microbiomul pielii este influențat de gene, de vârstă, de sistemul imunitar, dar și de produsele folosite pentru curățare și hidratare, așa că dacă vreți să vă feriți de țânțari, nu folosiți săpunuri antimicrobiene, căci indivizii cu o diversitate microbiană mai mare a pielii sunt mai puțin atractivi pentru insecte, scrie Digi World.

Mai mult de un studiu a investigat dacă grupa de sânge are vreun efect asupra probabilității de a fi mușcat. Este o veste bună pentru cei cu grupa sanguină A – țânțarii par să găsească această grupă mai puțin atractivă – dar nu atât de bună pentru grupa sanguină 0 (zero).

Există, totuși, o anumită compensație pentru cei cu grupa de sânge 0. Dacă țânțarul care te mușcă poartă parazitul malariei, persoanele cu grupa zero au un risc mult mai mic să sufere de malarie severă decât cele cu alte grupe de sânge.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
01.07.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cenzură, autocenzură...

28.06.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Pe cine va miza Mosc...

24.06.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Scepticii și cobitorii

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md