De ce e tot mai greu să găsești un TAXI în Chișinău? „Dispariția mașinilor de taxi este o dovadă că mulți activau ILEGAL. Până joi cer soluții concrete”
Controalele întreprinse în ultima perioadă de către Agenția Națională Transport Auto (ANTA), Serviciul Fiscal de Stat și Inspectoratul Național de Patrulare au dus la reducerea numărului de mașini de taxi, în special în municipiul Chișinău, fapt criticat de internauți care se plâng că nu găsesc mașini disponibile atunci când au nevoie.
Potrivit autorităților, care s-au convocat într-o ședință pentru a identifica soluții la această problemă, reducerea numărului de mașini denotă că mulți activau ilegal.
„Odată cu intensificarea controalelor, au dispărut mașinile de taxi, o dovadă clară că mulți șoferi activau ilegal. Este o situație care mă alarmează, mai ales că peste două săptămâni începe școala – perioada în care crește numărul solicitărilor serviciilor de taxi. De aceea, până joi cer soluții concrete, altfel încât să rezolvăm situația din domeniu. Trebuie suplinit numărul de mașini și șoferi, pentru a face față cererii”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
De asemenea, ministrul a cerut Asociației Transportatorilor Auto în regim de taxi să vină cu propuneri concrete pentru combaterea activității ilicite în domeniu.
„Scopul nostru nu este de a umbla cu bâta din urma companiilor de taxi, ci de a crea condiții egale de activitate pentru toți actorii din domeniu. Odată cu obligarea șoferilor de taxi să ofere bonuri de casă călătorilor, am început lupta cu transportatorii iliciți. La 1 octombrie intră în vigoare modificările la Codul rutier și vom avea toate instrumentele și pârghiile necesare pentru a impune și companiile de taxi care activează online să se conformeze legii”, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii.
În cadrul ședinței s-a discutat și despre noul sistem de impozitare în domeniu. Acesta prevede ca taximetriștii, care au un salariu mai mic de 10 mii de lei, vor plăti un impozit pe venit fix de 500 de lei lunar. De asemenea, asigurarea medicală şi cea socială vor constitui a 12-a parte din rata anuală, iar cheltuielile pentru reparația mașinilor vor deveni deductibile.
„Aceste facilități fiscale vor permite companiilor de taxi să-și reînnoiască parcul de automobile și să presteze servicii calitative cetățenilor. Înțeleg că am început lupta cu transportatorii iliciți, iar aceasta este o dovadă câți dintre ei lucrau legal și câți activau ilegal, fără aparate de casă”, a conchis Gaburici.
Nicolae Negru // Război și Pace, Strategia Smintitului, Alegeri
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii toamna aceasta, nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplica AMENZI de peste șapte MILIOANE de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
VIDEO // Cu ce fel de rachetă au lovit rușii orașul ucrainean Dnipro. Putin s-a laudat că niciun sistem antirachetă din lume nu poate să oprească noua sa arma. Avertisment pentru Occident