15:24:13 23.12.2024
Stiri

De ce bateria telefonului tău se descarcă mult mai repede, de fapt. Detaliul pe care mulți îl ignoră

Actualitate 26.06.2023 07:30 Vizualizări3879 Autor: Ziarul National
De ce bateria telefonului tău se descarcă mult mai repede, de fapt. Detaliul pe care mulți îl ignoră

Cu siguranță că în mai multe rânduri te-ai întrebat care este motivul pentru care bateria telefonului mobil se consumă atât de repede. Adevărul este că autonomia telefoanelor a fost întotdeauna o problemă care a generat unele controverse, deși vorbim azi de telefoane smart extrem de performante. Dar, avem un răspuns, dacă cumva te întrebi de ce bateria telefonului tău se descarcă mult mai repede, de fapt. Pe scurt, este vorba de detaliul pe care mulți îl ignoră, iar varianta mai lungă a acestui aspect o regăsești în rândurile care urmează.

Conform unor date incipiente, apariția bateriei pentru telefoanele noastre de zi cu zi îi este atribuită cercetătorului francez, de origine marocană, Rachid Yazami, acesta fiind cel care a dezvoltat principiul anodului de grafit în bateriile litiu-ion și al catodului de grafit în bateriile fluorură-ion.

Același cercetător, alături de John Goodenough, Yoshio Nishi și Akira Yoshino, primea în 2014 Premiul Draper din partea Academiei Naționale de Inginerie pentru pionierat și pentru că au pus bazele bateriei litiu-ion de astăzi.

Toate aceste date ne duc către ceea ce știm azi ca inima telefoanelor așa cum le știm. Dar, deși revoluționară tehnologia inventată la acel moment, din păcate nici până astăzi nu au fost rezolvate multe aspecte, precum încingerea bateriei sau descărcarea, uneori extrem de rapidă, deși nu folosim intens terminalele mobile.

Sunt mulți cei care, deși au telefoane performante și care costă extrem de mult, sunt nemulțumiți de acest aspect, al descărcării bateriei. În cele ce urmează încercăm să aflăm împreună de ce bateria telefonului tău se descarcă mult mai repede, de fapt.

În ultimii ani, producătorii au făcut pași mari în ceea ce privește capacitatea bateriei. Cu toate acestea, ecranele sunt din ce în ce mai mari, iar aplicațiile consumă din ce în ce mai multă baterie, astfel încât, în practică, autonomia este aproape întotdeauna insuficientă.

Există câteva trucuri pentru a face bateria să dureze mai mult, dar răspunsul la această dilemă nu depinde de utilizatori, ci de producători. Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători de la Universitatea Dalhouise, din Canada.

Michael Metzger, membru al echipei de cercetare, explică faptul că problema se află în componentele bateriei. Până nu demult, credeam că știm de ce se descarcă bateriile, indiferent de ceea ce am făcut pentru a preveni acest lucru, dar ne-am înșelat.

Răspunsul la această dilemă se află în plasticul care ține componentele interne ale bateriei. Un plastic care, după cum avertizează cercetătorii, nu este de tipul potrivit pentru a evita scurgerea excesivă și consumul excesiv al bateriei de către un dispozitiv.

Pare de necrezut că un lucru atât de simplu este cel care face ca bateria telefonului să se descarce rapid, dar așa este. Studiul realizat a vrut să găsească cea mai bună soluție cu privire la ce compuși să folosească pentru a face o baterie mai durabilă, dar au găsit soluția din greșeală.

Și anume că, toate straturile de metal și componentele de izolație care alcătuiesc o baterie sunt ținute împreună cu benzi de plastic PET. Acesta este un material care se degradează în timp record și face ca bateriile să se golească singure, fără ca utilizatorii să poată face ceva pentru a preveni acest lucru.

Odată ce PET-ul se descompune, el eliberează o serie de molecule care generează o reacție în lanț. Ei bine, tocmai această reacție în lanț este cea care accelerează semnificativ procesul de descărcare a bateriei. Producătorii au la îndemână acum, conform cercetătorilor, o soluție foarte simplă pentru a pune capăt acestei probleme o dată pentru totdeauna, și anume înlocuirea plasticului PET cu polipropilenă.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md