De ce ar trebui să bem bere în fiecare zi
Potrivit celor mai recente cercetări, există o băutură care ar putea ţine infarctul departe de inima noastră.
Cercetătorii italieni susţin că o bere consumată pe zi poate reduce riscul bolilor cardiace cu aproape 25 de procente. O analiză a 150 de studii făcute în trecut arată că o cantitate de 330 ml de bere pe zi nu face rău organismului, ci, din contra, aduce chiar beneficii sănătăţii, potrivit sursei citate de The Independent.
Cercetătorii afirmă că femeile ar putea bea o bere pe zi, în timp ce bărbaţii pot consuma două beri, fără a influenţa în mod negativ riscurile de dezvoltare a cancerului, demenţei sau altor tipuri de afecţiuni comune.
Studiul arată că berea are asupra bolilor de inimă un efect similar cu cel al vinului, dar protejează mai mult decât băuturile spirtoase.
Epidemiologii explică acest lucru prin faptul că alcoolul poate conduce la creşterea nivelului de colesterol bun din organism, cel care este responsabil cu reducerea riscului de apariţie a bolilor de inimă.
Ei reamintesc, de asemenea, faptul că, în exces, alcoolul poate cauza dependenţă, afectând aproape toate organele corpului. Din acest motiv, consumul de alcool este o problemă de sănătate publică majoră.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md