00:08:03 25.11.2024
Stiri

De ce apare AUTISMUL la copii. Cercetătorii au descoperit ORIGINEA acestei maladii

Reportaj 13.05.2015 08:00 Vizualizări2728 Autor: Ziarul National
De ce apare AUTISMUL la copii. Cercetătorii au descoperit ORIGINEA acestei maladii sursa: descopera.ro


Originea autismului la copii s-ar putea afla în sperma taţilor acestora, potrivit unui studiu care a descoperit o anumită asociere între ADN-ul din lichidul seminal şi un tipar distinct de factori care ar putea să declanşeze această maladie.

Deşi mai multe studii realizate în trecut au identificat anumite gene care au fost asociate cu declanşarea acestei boli, cele mai multe cazuri de autism au rămas pentru moment neexplicate.

Cu toate acestea, potrivit descopera.ro, comunitatea medicală este de părere că autismul este de obicei o afecţiune moştenită, întrucât această boală apare de obicei în familiile în care există deja astfel de cazuri.

În cadrul noului studiu, cercetătorii de la Johns Hopkins University au încercat să identifice cauzele posibile ale bolii, nu în gene, ci în factorii epigenetici care regularizează activitatea genelor.

Studiul a analizat factorii epigenetici din ADN-ul extras din sperma unui număr de 44 de bărbaţi.

Voluntarii făceau parte dintr-un studiu mai vast care încearcă să determine factorii ce influenţează evoluţia copiilor în stadii timpurii, înainte ca aceştia să fie diagnosticaţi cu autism.

Studiul a inclus şi mame însărcinate care aveau deja cel puţin un copil diagnosticat cu autism şi a colectat informaţii şi probe biologice de la acele femei, de la taţii bebeluşilor lor şi de la copiii înşişi, după naştere.

La un an după naşterea bebeluşilor, aceştia au fost analizaţi în vederea detectării unor semne timpurii de autism cu ajutorul metodei Autism Observation Scale for Infants (AOSI).

Cercetătorii americani au extras apoi ADN din fiecare probă de spermă şi au căutat factorii epigenetici în 45 000 de poziţii diferite din structura genomului acelor voluntari.

Analizând genele aflate în apropierea acelor locuri, cercetătorii au descoperit că multe dintre ele erau înrudite cu genele implicate în procesele de dezvoltare, în special cu procesul de dezvoltare neurologică.

Patru dintre cele 10 poziţii genomiale care prezintă cea mai puternică asociere cu scorurile AOSI se aflau în apropierea genelor asociate cu sindromul Prader-Willi, o maladie genetică ale cărei simptome comportamentale există şi în cazul autismului.

Mai mulţi dintre factorii epigenetici deficitari au fost de asemenea descoperiţi în creierele indivizilor diagnosticaţi cu autism.

În prezent, pe piaţă nu este disponibil niciun test genetic sau epigenetic care să fie capabil să cuantifice riscul de autism.

Studiul a fost publicat în revista International Journal of Epidemiology.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md