Cuvinte MARI despre Simona Halep: Iată ce spune o adversară despre ea
Simona Halep este lăudată de o adversară din circuitul feminin, care spune că s-a bucurat în momentul în care românca a ajuns pe primul loc al clasamentului WTA.
Rusoaica Svetlana Kuznetsova are numai cuvinte de laudă la adresa Simonei chiar dacă recunoaște că nu este prietenă cu sportiva noastră.
Dubla campioană de Grand Slam a mărturisit că o respectă pe Halep inclusiv pentru atitudinea prietenoasă din vestiar, românca fiind recunoscută ca o fire deschisă.
„Personal, mă bucur că Simona Halep este numărul 1 WTA. A reușit această performanță, cea mai mare a carierei, acum, când puțini se așteptau. Se întâmplă deseori lucrul acesta în viață.
Ne înțelegem bine în vestiar, comunicăm, însă nu pot spune că avem o mare prietenie. Nici măcar nu am ieșit la masă vreodată. Însă Simona este o fată foarte sinceră și prietenoasă. O respect foarte mult”, a spus Kuznetsova pentru sport-express.ru.
Simona și Svetlana s-au întâlnit de șapte ori până acum în circuitul feminin, Halep având patru victorii.
Kuznetsova este însă mult mai titrata decât jucătoarea noastră, ea având în palmares două titluri de Grand Slam, la US Open și Roland Garros.
Sursa: ziare.com
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia