14:03:53 22.11.2024
Stiri

Curtea Constituțională NU va dezbate marți Acordul de împrumut cu Federația Rusă

Politică 28.04.2020 10:45 Vizualizări2199 Autor: Ziarul National
Curtea Constituțională NU va dezbate marți Acordul de împrumut cu Federația Rusă


Curtea Constituțională (CC) nu are programată pentru ziua de marți, 28 aprilie, nicio ședință, așa cum a declarat președintele Igor Dodon săptămâna trecută.

Șeful statului spunea că magistrații urmau să examineze astăzi solicitările deputaților din opoziție legate de constituționalitatea unor prevederi din Acordul de împrumut cu Federația Rusă (200 de milioane de euro).

În replică, Înalta Curte arată într-un comunicat de presă că ședințele CC sunt anunțate public din timp, ceea ce nu s-a întâmplat și în acest caz.

„Vă comunicăm faptul că toate ședințele publice ale Curții sunt anunțate din timp, cu o perioadă rezonabilă între data anunțului și organizarea efectivă a ședinței, pe pagina sa de internet, la secțiunea „Agenda Curții". Perioada rezonabilă de timp este, de obicei, de zece zile. Potrivit articolului 17 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, data, ora şi locul şedinţei sunt aduse la cunoştinţa părţilor cel mai târziu cu zece zile înainte de începutul şedinţei, cu excepţia cazurilor extraordinare”, cităm din comunicatul CC.

Deocamdată, la rubrica „Agenda Curții” nu este anunțată nicio ședință în zilele următoare.

Menționăm că deputații din opoziție au depus sesizări la Curtea Constituțională, în special împotriva a două prevederi din Acordul de împrumut din Federația Rusă, care ar fi periculoase pentru R. Moldova. Este vorba de transformarea datoriilor companiilor care iau credite din băncile rusești în datorie de stat a R. Moldova și facilitățile oferite companiilor rusești pentru a câștiga contracte achitate din bugetul republicii noastre.

Curtea Constituțională a suspendat intrarea în vigoare a acestui acord votat de socialiști și democrați, până la examinarea în fond a sesizărilor opoziției.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md