Curtea Constituțională a anunțat când ar putea confirma rezultatele referendumului pentru integrare europeană
Curtea Constituțională va examina joi, 31 octombrie, sesizarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind confirmarea rezultatului referendumului constituțional din 20 octombrie curent.
„După pronunțarea hotărârii, președintele Curții, Domnica Manole, va susține un briefing”, anunță instituția.
Menționăm că CEC a declarat vineri, 25 octombrie, valabil referendumul republican constituțional din 20 octombrie curent.
Comisia Electorală Centrală a constatat o prezență la urnele de vot de 50,72%. Din cei 1 532 264 de alegători care au primit buletine de vot pentru referendum, 1 531 392 de alegători au participat la votare.
Potrivit CEC, din numărul total de 1 488 874 de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea DA au votat 749 719 de persoane, iar pentru opțiunea NU - 739 155 de persoane.
Dacă Înalta Curte va valida plebiscitul, obiectivul integrării europene va fi introdus în Constituția R. Moldova prin publicarea noii redacții a Legii Supreme în Monitorul Oficial.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”