CURIOZITĂȚI // Țara în care niciun om nu ajunge până la vârsta de 40 de ani
În SUA se înregistrează cele mai multe morți din cauza obezității. Mai multe morți decât în Mexic, Germania, Spania, Austria și Canada luate la un loc.
***
Americanii sunt și unii dintre cei mai mari consumatori de băuturi alcoolice din lume. Ei se situează pe locul șase la consumul băuturilor spirtoase, pe opt la cel al berii și pe locul 18 în topul consumatorilor de vin. Și cu toate acestea, americanii se află pe locul întâi în topul țărilor în care populația nu acceptă consumatorii de alcool ca vecini.
***
Dacă vreți să ajungeți în Statele Unite și nu știți cum, alegeți să vizitați întâi Albania. În Albania se câștigă cele mai multe vize SUA raportat la numărul de locuitori.
***
Cei mai mulți dintre locuitorii din Zambia nu trăiesc până la vârstă de 40 de ani.
***
Dintre primele 40 de țări în care media de vârstă nu depășește 40 de ani, 34 se află pe continentul african.
***
În Botswana, unul din trei cetățeni cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani este infectat cu virusul HIV.
***
În Nouă Zeelandă, cele mai multe femei aleg să dea naștere copiilor doar după ce au împlinit vârsta de 30 de ani. La polul opus se află Statele Unite ale Americii, acolo unde 22% dintre tinere nasc încă din perioadă adolescenței.
***
Femeile mexicane petrec, în medie, peste 15% din viață în concediu medical.
***
În Etiopia, 9 din 10 nașteri au loc fără asistentă medicală.
***
Cele mai multe operații estetice se efectuează în SUA. Pe locul doi se situează Mexicul.
***
Mai mult de jumătate dintre medicii finlandezi sunt femei.
***
Unul din trei copii italieni se naște prin cezariană.
***
Elveția este țara cu cele mai multe pături de spital pe cap de locuitor. Totodată, elvețienii petrec, în medie, 10 zile pe an în spital.
***
Doar două dintre țările lumii nu au acces pe apă la una dintre mările sau oceanele planetei: Liechtenstein și Uzbekistan.
***
Dacă v-ați săturat de aglomerație, mergeți în Groenlanda. Pentru fiecare groenlandez există 38 de kilometri pătrați de teren.
Sursa: descopera.ro
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"