Cum să TRATEZI călcâiele uscate și crăpate
Pe lângă aspectul inestetic, călcâie crăpate pot cauza şi un disconfort fizic care nu trebuie ignorat. Netrate, călcâiele crăpate pot duce la apariţia durerilor şi a sângerării pielii.
Există un remediu natural care face minuni pentru călcâie, iar pentru asta ai nevoie de patru litri de apă caldă, două linguri de bicarbonat de sodiu, ulei esenţial de lavandă, un burete uşor abraziv sau o piatră ponce și cremă hidratantă.
Apa se toarnă într-un vas mai mare, unde se adaugă și cele două linguri de bicarbonat de sodiu. Se amestecă până se dizolvă, după care se adaugă câteva picături de ulei esenţial de lavandă.
Apoi, timp de 20 de minute, picioarele trebuie ținute în această apă.
Ingredientele folosite hrănesc pielea călcâielor şi elimină durerile care apar, de obicei, după o zi lungă în care ai mers mult sau ai purtat tocuri înalte.
După cele 20 de minute, ia un burete abraziv sau o piatră ponce şi freacă-ţi uşor călcâiele.
Clăteşte-ţi tălpile, şterge-le, apoi aplică un strat de cremă hidratantă pe bază de glicerină sau, în schimb, poţi folosi ulei de cocos, scrie clickpentrufemei.ro.
Dacă acest tratament este făcut seara, dormi cu şosetele în picioare. Pentru efecte vizibile, este indicat să foloseşti acest remediu de două ori pe săptămână. După ameliorarea problemei, este suficient să îţi îngrijeşti tălpile cu acest remediu de două ori pe lună.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"