Cum să-ţi amenajezi locuinţa ca să previi INCENDIILE. Măsuri de siguranţă
Nu păstra colecţiile de reviste în debara pentru că pot alimenta focul în cazul unui incident nedorit. Iar dacă visezi să ai un şemineu, trebuie să cunoşti riscurile.
Iată câteva reguli de amenajare pentru ca locuinţa ta să fie cât mai sigură:
Alege spaţiul deschis
Cu cât mai puţină mobilă, cu atât mai bine. Atât din punct de vedere estetic, dar şi în ceea ce priveşte siguranţa. Evită să-ţi aglomerezi casa cu multe piese de mobilier. În cazul producerii unui incendiu, obiectele din lemn îngrămădite în casa ta vor fi un combustibil extrem de periculos, riscurile unor tragedii fiind majore. Pe de altă parte, din cauza spaţiului încărcat cu mobilă îţi va fi dificil să părăseşti locuinţa în cazul unui pericol major, aşa cum este un incendiu, dar şi un cutremur.
Renunţă la lucrurile inutile
Ţi-ai „burduşit” debaralele cu colecţia ta de reviste şi ziare? Oricât de mult ai ţine la aceste obiecte, în realitate sunt un pericol pentru tine, atunci când le păstrezi în locuinţă. Pentru că sunt extrem de inflamabile, accelerând focul în cazul unui incendiu, cei de la ISU recomandă să nu păstrăm multe ziare şi reviste în casă. Dacă nu te poţi despărţi de ele, păstrează-le în cutii metalice închise.
Foloseşte cu grijă lumânările
Potrivit eva.ro, lumânările parfumate fac parte dintr-o tendinţă majoră a momentului. Tot mai multe persoane le folosesc pentru a se relaxa, pentru a-şi parfuma casa sau pentru a crea o atmosferă intimă sau romantică. Dar lumânările sunt extem de periculoase, mai ales dacă le laşi să ardă complet nesupravegheate. Există un risc major de producere a unor incendii. Prin urmare, aprinde lumânările şi lasă-le aprinse numai cât stai în camera respectivă, astfel încât să le poţi supraveghea. Aşază-le pe un suport, precum un platou sau farfurie din ceramică sau metal, în niciun caz din plastic sau hârtie sau alte materiale uşor inflamabile, dar nici direct pe mobila din lemn! Pune-le întotdeauna pe o masă liberă sau un loc în care să nu fie înconjurate de diverse obiecte. Stinge întotdeauna lumânările înainte de culcare!
Cunoaşte riscurile şemineului
Pentru că este interesant, oferă o stare plăcută şi imită moda locuinţelor din Statele Unite, unde acesta este foarte popular, şemineul începe să fie un trend major şi la noi în ţară.
Dar înainte de a-l instala trebuie să-i cunoşti riscurile. În primul rând este nepotrivit în cazul în care ai copii mici, de până la 12 ani sau chiar mai mult. Şemineul le lasă acestora cale deschisă către foc, iar de aici şi până la tragedii majore poate fi doar un pas. De asemenea, procedeul de aprindere în cazul celor cu lemne, supravegherea focului, scânteile care pot sări sau lucrurile care pot cădea în flacără sunt numai câteva dintre riscurile majore care ar putea duce la un incendiu. Dacă totuşi îţi instalezi unul, trebuie să te asiguri că respecţi toate regulile de siguranţă. Nu uita să foloseşte un ecran de protecţie, special conceput pentru a oferi protecţie împotriva flăcărilor.
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”