Cum să procedați în cazul în care ați procurat un bun imobil în construcție, iar la semnarea actului de primire–predare suprafața NU coincide cu cea din contractul de vânzare–cumpărare?
Mulți dintre cetățenii R. Moldova au procurat apartamente aflate în construcție, cu o anumită suprafață, iar atunci când bunul imobil era predat beneficiarului, în acte era indicat un alt metraj. Avocatul Ion Cobîșenco a venit cu sfaturi utile pentru consumatorii duși în eroare de „rechinii imobiliari”
Potrivit lui Cobîșenco, dacă suprafața reală se dovedește a fi mai mare decât cea stipulată, cumpărătorul nu este obligat să plătească diferența de preț în cazul în care excedentul nu depășește a douăzecea parte din suprafața convenită.
„Cu alte cuvinte, dacă ați procurat un apartament în construcție cu 100 m.p., iar după ce a fost construit apartamentul are o suprafață mai mare (de exemplu 105 m.p.), atunci cumpărătorul nu este obligat să achite diferența de preț, iar vânzătorul este obligat să predea bunul fără nicio altă condiționalitate. Această regulă se aplică doar dacă suprafața reală este mai mare cumaxim 5% decât suprafața contractuală”, explică avocatul.
Cumpărătorul este obligat să achite diferența de preț doar în cazul în care suprafața reală depășește suprafața contractuală cu mai mult de 5%.
„Dacă suprafața unui apartament este mai mică decât cea stipulată în contractul de vânzare – cumpărare, atunci cumpărătorul poate cere vânzătorului să-i dea suprafața cuvenită.
În cazul în care vânzătorul nu poate să transmită această suprafață, cumpărătorul poate obține fie reducerea corespunzătoare a prețului (în funcție de costul unui metru pătrat), fie rezoluțiunea vânzării-cumpărării dacă, din cauza diferenței de suprafață, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat”, a punctat avocatul.
Spicherul de la Chișinău îndeamnă România să fie alături de R. Moldova și în 2025: „Este un an care ne poate deschide un culoar mai predictibil pentru agenda noastră europeană”
Grupul de susținere pentru Belarusul Democratic din Parlament, Declarație privind nerecunoașterea scrutinului electoral din Belarus: „O farsă”
Studenții de la Medicină vor studia anatomia omului în condiții moderne: Blocul morfologic al USMF „Nicolae Testemițanu”, renovat și dotat cu echipamente de ultimă oră