Cum ne afectează trecerea la ora de vară şi cât durează până ne putem obişnui cu noul program


S-a schimbat ora în această noapte. Adică am dat ceasurile înainte cu o oră, iar ora 3.00 a devenit ora 04.00. Am dormit mai puţin, iar specialiştii spun că organismul uman are nevoie de vreo două săptămâni ca să se adapteze la această schimbare. Cei mai afectaţi vor fi oamenii care au deja probleme cu somnul. Este şi unul dintre motivele pentru care Comisia Europeană a propus să renunţăm la aceste schimbări. Rămâne de văzut când şi dacă se va aplica această decizie.
În această noapte, R. Moldova a trecut la ora de vară. 26 martie este şi cea mai scurtă zi din an, de doar 23 de ore. Specialiştii spun că prin trecerea la ora de vară se doreşte să ne bucurăm mai mult timp de lumina naturală pentru activităţile cotidiene.
Dincolo de organizarea activităţilor, trecerea la ora de vară poate afecta programul de somn al multor persoane, atrag atenţia specialiştii.
Cecilia Ardusătan, psiholog: Poate afecta producţia de melatonină, melatonina este responsabilă cu reglarea somn - veghe. Deci putem să adormim mai greu sau să nu reuşim să rămânem adormiţi. Noi pierdem o oră de somn şi acest aspect ne poate face să ne simţim mai obosiţi, să ne simţim mai iritaţi, să avem mici probleme de concentrare.
Comisia Europeană a luat în calcul, în 2018, să renunţe la schimbarea orei şi milioane de cetăţeni care au participat la consultările publice au susţinut această idee. Un an mai târziu a fost aprobată, însă din cauza pandemiei de Covid 19 şi a războiul din Ucraina s-a amânat punerea în practică a deciziei.
Sursa: observatornews.ro











































































