Cum miroşi şi cu cine votezi? Mirosul corporal îţi poate trăda orientarea politică
Un studiu recent sugerează că putem identifica după miros persoanele care au aceleaşi vederi politice ca şi noi.
Autorii studiului au cerut unor voluntari să miroasă mostre de sudoare provenite de la mai multe persoane şi să evalueze gradul de atractivitate a persoanelor respective.
Surprinzător, au descoperit că voluntarii găseau mai atrăgător mirosul celor ce aveau aceeaşi ideologie politică şi mai puţin atrăgător mirosul celor ce aveau vederi politice opuse faţă de ale lor (ale voluntarilor).
146 de persoane, cu vârste între 18 şi 40 de ani, şi-au declarat orientarea politică, pe o scară cu 7 niveluri, de la „foarte liberal” la „foarte conservator”. Cercetătorii au ales dintre aceştia, 21 de subiecţi, pe cei ce aveau cele mai puternice convingeri politice, 10 fiind foarte liberali şi 11 foarte conservatori.
Aceştia au fost rugaţi să se spele cu săpun neparfumat şi să poarte sub braţe comprese de tifon, timp de 24 de ore, timp în care nu trebuiau să fumeze, să bea alcool sau să folosească deodorant.
După o săptămână, 125 de voluntari, care fuseseră de asemenea chestionaţi în ceea ce priveşte vederile politice, au fost rugaţi să miroasă bucăţile de tifon şi, pe baza mirosului, să evalueze pe o scară de la 1 la 5, cât de atrăgători îi găseau pe cei ce purtaseră respectivele comprese.
Rezultatele au fost foarte clare: doar mirosind mostrele de sudoare ale celor 21 de participanţi, fără a-i cunoaşte, potrivit descopera.ro, voluntarii i-au considerat mai atrăgători pe cei cu care aveau vederi politice comune şi mai puţin atragători pe cei faţă de care aveau vederi politice opuse.
Cercetătorii cred că legătura dintre mirosul corporal şi vederile politice ar furniza o cale modernă de a semnala compatibilitatea cu potenţiali parteneri de împerechere. E important ca partenerii de cuplu să aibă aceeaşi viziune asupra vieţii, aceleaşi valori, pentru a mări şansele de reuşită a unei relaţiii şi de întemeiere a unei familii armonioase. Afinităţile în materie de politică, trădate de miros, sunt probabil incorporate într-o componentă-cheie a atracţiei subconştiente, cred oamenii de ştiinţă, care şi-au publicat concluziile în American Journal of Political Science.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md