UTIL // Cum îngrijeşti orhideea ca să înflorească tot anul
Există sute de specii de orhidee. Sunt plante deosebit de frumoase, care nu cer îngrijiri sau condiţii deosebite şi care ne pot înfrumuseţa casele tot timpul anului. Pentru asta este nevoie să respecţi câteva lucruri.
Ai primit în dar sau ai cumpărat o orhidee?
Nu o arunca după ce i-au căzut florile şi în niciun caz nu o muta în pământ. Aceste plante au nevoie de ghivece transparente şi de un amestec de scoarţă pe care îl găseşti în magazine. Pentru un timp o vei lăsa în ghiveciul original. Dacă o să fie nevoie, îl schimbi împreună cu scoarţa.
Până atunci, iată la ce trebuie să fii atent când ai grijă de orhidee:
Temperatură
În natură, orhideele se dezvoltă datorită diferenţelor de temperatură dintre zi şi noapte. De aceea trebuie să o plasezi într-un loc unde temperatura este mai rece noaptea decât ziua. Cel mai bine ar fi la fereastră. E bine să ai grijă şi ca acel loc să fie mereu aerisit, fiindcă orhideele iubesc aerul. Atenţie însă! Tija lor este fragilă, e bine să nu le ţii în curent.
Lumină
Orhideelor le place lumina. Unele specii au nevoie de mai multă, altele - de mai puţină. De aceea este ideal să o instalezi cam la 20-30 cm de o fereastră. E nevoie şi de o perdea fină sau de o jaluzea pentru a opri soarele să o ardă.
Udare şi umiditate
Frecvenţa udării depinde de locul unde o ţii. Cu cât este mai cald, cu atât are nevoie de mai multă apă. Pentru a şti exact, ia ghiveciul în mână şi, dacă este uşor, bagă orhideea câteva minute într-un vas cu apă. Când nu mai ies bule la suprafaţă, scoate-o şi lasă să se scurgă apa înainte de a o pune la loc. Nu lăsa apa să stagneze la baza plantei. Ar fi bine ca apa folosită la udat să fie foarte puţin mineralizată. Cea mai bună este cea de ploaie. Dacă nu, foloseşte apă plată. Ud-o numai dimineaţa!
Tăiere tije, transplantare
După ce toate florile au căzut (pe măsură ce se ofilesc, desprinde-le cu grijă) lasă planta să se odihnească, înainte de a tăia tija, câteva zile. Apoi, numără de la baza tijei două-trei noduri şi taie cu un cuţit deasupra unui nod. După două-trei săptămâni va creşte o nouă tijă. De obicei a doua înflorire apare mai târziu. Dacă rădăcinile ies din ghiveci, trebuie să îl schimbi. Taie mai întâi rădăcinile uscate şi apoi pune-o într-un ghiveci mai mare, cu scoarţă specială şi tasează bine planta. Pune pe fundul ghiveciului pietre sau câteva bile de argilă. Această operaţie se face în perioada când nu are flori, cam o dată la doi ani.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md